Specialiştii din ospitalitate se reunesc la Hospitality Trends Bucharest 2012

Hotelul Radisson Blu din Bucureşti va găzdui pe 14 noiembrie a.c. unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei ospitalităţii organizate în ţara noastră, conferinţa Hospitality Trends Bucharest 2012. Organizatorii au anunţat şi pentru ediţia din acest an speakeri de top, printre care reprezentanţi ai grupurilor hoteliere internaţionale de top prezente şi în România, precum Hilton Worldwide, Accor, InterContinental Hotels Group, Wyndham Hotel Group şi mulţi alţii, potrivit informaţiilor postate pe site-ul evenimentului.

conferintaHTB

Conferinţa, organizată anual în România începând cu anul 2008, va aduce şi anul acesta laolaltă investitori privaţi şi instituţionali, proprietari, operatori de hoteluri şi restaurante, dezvoltatori, consultanţi, arhitecţi specializaţi, reprezentanţi ai sistemului bancar corporatist, precum şi alte instituţii reprezentative pentru industria ospitalităţii.

Cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie AICI. Dintre speakerii ediţiei de anul acesta îi menţionăm pe: Adela Cristea - Hilton Worldwide, Peter Vermer - Intercontinental,  Christian Michael - Wyndham Hotel Group, Takuya Aoyama - Hyatt International, Ray Iunius - Ecole hoteliere de Lausanne, Thomas Emanuel - STR Global şi mulţi alţii.

Conferinţa este organizată de Trend Hospitality Consulting&Management în parteneriat cu INTEHL - Institute of Innovation and Entrepreneurship of Ecole hôtelière de Lausanne, sub patronajul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, anul acesta evenimentul ajungând la a cincea ediţie.

hospitalitytrendsbucharest

Pentru mai multe informaţii şi pentru înscriere la eveniment accesaţi site-ul evenimentului: www.htbconference.com.