Ce măsuri fiscale prevede programul de guvernare 2013-2016 pentru turism

impozite2013Taxele şi impozitele pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite vor creşte de 10 ori, investiţiile în turismul balnear vor fi scutite de impozitul pe profit pe o perioadă de 5 ani, iar litoralul românesc va fi transformat în Zonă cu statut special. Acestea sunt doar câteva măsuri fiscale prevăzute în programul de guvernare 2013-2016, pentru domeniul turismului.

Printre măsurile fiscale destinate stimulării turismului românesc prevăzute în document, se numără: scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 3 ani pentru investiţii noi în cluburi de turism, hoteluri restaurante, spa, agrement, restaurante etc, precum şi pentru parcuri tematice, de distracţie şi echitaţie; scutirea de impozit pe profitul reinvestit, cu condiţia efectuării de investiţii pentru îmbunătăţirea structurii de cazare, alimentaţie publică, agrement, porturi turistice şi parcuri de distracţie; oferirea de facilităţi fiscale operatorilor din turism care obţin eticheta ecologică pentru pensiunile şi capacităţile de cazare pe care le deţin.

În ceea ce priveşte măsurile instituţionale şi legislative, programul de guvernare prevede adoptarea Legii Turismului, care să prevadă: legislaţia privind activitatea de autorizare şi control; legislaţia legislaţia privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism şi politica tarifară; legislaţia privind parteneriatele public-private în domeniul promovării turistice pe plan extern; Tot la capitolul măsuri instituţionale şi fiscale se prevede extinderea sistemului pentru colectarea şi analiza regulată a statisticilor şi studiilor de piaţă, precum şi dezvoltarea unei reţele de centre de informare turistică în principalele zone turistice.

turismromania

“Există potenţial de creştere a eficienţei turismului, a mediului de afaceri, a IMM-urilor, în ceea ce priveşte contribuţia la PIB şi la valoarea adăugată. Una din cauzele performanţei mai scăzute (productivitatea şi inovarea) a IMM-urilor a fost datorată sistemului de reglementare şi legislativ, care nu a recunoscut necesitatea de a trata diferit IMM-urile faţă de întreprinderile mari (mai ales microîntreprinderile)”, se arată în document.

Potrivit programului de guvernare, obiectivul general al strategiei în domeniul Turismului, IMM şi Mediului de afaceri, implică, pe de o parte, un efort de reconstrucţie, promovare şi creştere a numărului de turişti şi, pe de altă parte, în implementarea de politici privind sporirea competitivităţii economice şi refacerea încrederii investitorilor şi, în general, a clasei antreprenoriale în mediul de afaceri românesc. “Aceste activităţi vizează promovarea României ca destinaţie turistică prin realizarea unei strategii turistice naţionale, îmbunătăţiri aduse în plan legislativ, facilităţi fiscale şi o serie de soluţii sectoriale în domeniul turistic. În ceea ce priveşte IMM-urile şi sprijinirea mediului de afaceri, avem în vedere o serie de facilităţi fiscale pentru crearea de locuri de muncă, stimularea şi dezvoltarea sectorului IMM şi consolidarea instrumentelor de garantare şi contragarantare pentru stimularea sectorului IMM.”, se mai arată în document.

Programul de guvernare 2013-2016 se găseşte pe site-ul Guvernului României.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok