Industria MICE asigură peste 50% din încasările turistice ale României

Industria MICE asigură peste 50% din încasările turistice ale României
person Horeca
access_time_filled

Cea mai mare parte a veniturilor din turim – pe incoming – vin din industria de evenimente. Turismul de evenimente sau industria MICE (Meetings, Incentives, Conventions, Exhibitions) asigură la ora actuală peste 50% din încasările totale din turism ale țării noastre, potrivit unei analize efectuate de markete.ro, care subliniază că acest segment al turismului reprezintă o mare șansă pentru țara noastră.

Organizarea profesionistă de evenimente reprezintă o componentă a industriei ospitalității și este generatoare de imagine pozitivă și de venituri substanțiale pentru destinația în care se desfășoară, spune prof. univ. dr. Gabriela Stănciulescu. Ea poate fi considerată, pe drept cuvânt, componenta cea mai eficientă și mai profitabilă din turism.

turismMICE

„Turismul de evenimente este un domeniu prin excelență dinamic în toată lumea. În ultimii 15-20 de ani, circulația turistică mondială are din ce în ce mai des drept motivație deplasarea individuală sau de grup, în scopul participării la congrese și conferințe internaționale, expoziții și târguri specializate, forumuri de afaceri, sesiuni de training și programe de Team Building sau călătorii de stimulare a angajaților.”, spune Gabriela Stănciulescu, în cartea „Managementul operațiunilor în turismul de evenimente”.

Turismul de evenimente este cel care asigură legătura între lumea corporatistă și a organizațiilor (unde există mulți bani) cu lumea de travel (touroperatori, hoteluri etc.). Industria de congrese și conferințe reprezintă o provocare pentru orice agent de turism și necesită investiții substanțiale în resursa umană, precum și un efort continuu pentru asigurarea unor servicii de înaltă calitate clienților de business-travel, se arată în analiza markete.ro.

American Express, Carlson Wagonlit, Radius, BTI, Lufthansa City Center, Egencia, GlobalStar sunt exponenți de seamă ai industriei mondiale de business travel care sunt reprezentați în România de către agenții de turism. În prezent, sectorul de turism de conferințe și congrese reprezintă aproximativ 40% din activitatea multor agenții de turism. În cazul turismului de afaceri trebuie să existe o flexibilitate mare din partea furnizorului de servicii, deoarece multe deplasări pot interveni de la o zi la alta. Clientul de business este foarte căutat, deoarece este interesat mai puțin de preț, și mai mult de rapiditatea, calitatea și eficiența serviciilor.

„Cea mai mare parte a veniturilor din turim – pe incoming -  vin din ceea ce se încadrează în industria de evenimente. Închipuiți-vă Bucureștiul fără această nișă, sau Brașovul sau Valea Prahovei. Datorită segmentului M.I.C.E., bugetul mediu alocat / zi per noapte de cazare va crește cu aproximativ 20% iar durata medie de ședere va merge spre 2 zile. M.I.C.E. asigură, la ora actuală, peste 50% din încasările totale din turism ale țării noastre”, se arată în studiul markete.ro.

industriadeevenimente

Potrivit Institutului Național de Statistică, Bucureștiul și localitățile înconjurătoare au primit 1,282 de milioane de turiști în 2011, dintre care 679.507 au fost turiști străini. 80% dintre aceștia au venit pentru afaceri sau evenimente.

La ora actuală, avem 3 mari ramuri în turism: leisure, business și M.I.C.E. „Dacă luăm ultimii 3-5 ani în România și privim pe următorii 5 ani, cel putin segmentul de leisure nu va înregistra creșteri majore. Pe business, situația este oarecum similară, dacă nu chiar puțin mai dură. Singurul segment cu un potențial imens și încă neexploatat este M.I.C.E. Aceasta în condițiile în care odată desenate politici și strategii de marketing și management al destinației, alături de investiții serioase, toate cele trei ramuri au de câștigat. M.I.C.E. nu există solitar, așadar nu crește solitar. Dar are cel mai mare ROI (return of investment) din cele 3.”, se arată în analiză.

Din păcate, în prezent nu există multe date concrete privind industria M.I.C.E. din România. Evenimentele nu se declar, nu sunt popularizate. Să luăm în calcul două evenimente majore din România, ca exemplu: Finala Europa League 2012 și FOTE ” Olimpiada de Iarnă pentru Tineret. Acestea au fost evenimente majore din care trebuia obținut maximum. Din păcate, turismul românesc nu a beneficiat foarte mult în urma lor, în absența unor campanii coerente, care să promoveze și destinația România, nu doar evenimentele în sine.

Recent, în România s-au pus bazele unei organizații care are ca scop exact acest lucru: industria M.I.C.E. și aducerea, respectiv crearea de evenimente în România ” APIER (Asociația Profesioniștilor din Industria de Evenimente din România).

MicePRO ” primul târg dedicat industriei evenimentelor organizat în România

De menționat că în acest an va fi organizată cea de-a doua ediție a târgului de turism business to business MicePRO ” dedicat industriei M.I.C.E. (meetings, incentives, congresses & events), deci industriei evenimentelor. Evenimentul va avea loc la Willbrook Platinum Business & Convention Center, între 8 și 10 noiembrie 2013. Organizatorul principal este Asociația Profesioniștilor din Industria de Evenimente din România.

La următoarea ediție MicePRO vor fi 15 expozanți și 60 de hosted buyers din Europa și Asia. Suprafața expozițională va fi cu 40% mai mare decât la ediția precedentă. Ca evenimente în cadrul acestei manifestări, vor fi organizate forumuri de turism și de IT, precum și MICERO Academy Conference 2.0. Mai multe informații despre acest târg găsiți aici.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302