Viena a înregistrat un nou record la capitolul înnoptări turistice, în S1 din 2013

viena2Viena a înregistrat un nou record în ceea ce privește înnoptările turistice, în primul semestru din 2013, când s-au înregistrat circa 5,7 milioane de înnoptări, în creștere cu 3,1% față de același semestru al anului trecut.

În prima jumătate a anului 2013, Viena a dovedit din nou că este o destinație turistică atractivă, înregistrând o creștere de 3,1% a numărului de înnoptări turistice, care a ajuns astfel la 5,7 milioane”, a declarat Norbert Kettner, Director Vienna Tourist Board.

În top 10 țări sursă pentru Viena, Germania conduce, cu 1,146 milioane de înnoptări, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, urmată de Austria, cu 1,116 milioane de înnoptări (+2%) și Rusia, cu 363.000 de înnoptări (+14%).

În top 10 țări sursă se mai află SUA (cu 276.000 de înnoptări în S1 din 2013), Italia (cu 245.000 înnoptări, în scădere cu 10%), UK (203.000 înnoptări, în creștere cu 8%), Elveția (183.000 înnoptări, în creștere cu 2%), Franța (165.000 de înnoptări în S1), Japonia (136.000 înnoptări, în creștere cu 4%) și Spania (133.000 de înnoptări, în scădere cu 1%).

Înnoptările internaționale reprezintă 80,3% din totalul înnoptărilor turistice înregistrate în Viena.

Gradul mediu de ocupare a paturilor a fost de 50% în prima jumătate a anului, numărul de paturi disponibile crescând cu 5530 din iunie 2012 până în iunie 2013. Per total, orașul are în prezent o capacitate de cazare de 58.500 de paturi.

Viena continuă de asemenea că fie lider în ceea ce privește industria de evenimente. În 2012, când orașul a găzduit 195 de întâlniri internaționale, International Congress&Convention Association i-a confirmat statutul de lider în acest segment pentru a 8-a oară consecutiv.

Sursa: traveldailynews.com


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok