Colaborare sporită între industria ospitalității europeană și cea internațională

memorandumindustriaospitalitatiiAsociaţia profesională a hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor din Europa, HOTREC a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Asociația Internațională a Hotelurilor și Restaurantelor (IHRA), obiectivul principal fiind acela de a intensifica cooperarea dintre cele două organizații pe probleme de interes comun, cu dimensiune internațională, se arată într-un comunicat de presă.

Memorandumul de Înțelegere a fost semnat pe 11 aprilie a.c. la Roma, cu ocazia cu ocazia celei de-a 68-a Adunare Generală.

“Memorandumul de Înțelegere semnat între HOTREC și IHRA are ca scop consolidarea colaborării dintre cele două organizații pe probleme de interes comun, inclusiv: standardizare, cazare privată, Online Travel Agents, ocuparea forței de muncă și Social affairs, sustenabilitate și turism. Acest memorandum va asigura faptul că atât industria ospitalității de la nivel european cât și cea internațională va vorbi printr-o singură voce atunci când este posibil”, se precizează în comunicat. 

“Este extem de important ca sectorul ospitalității din Europa să-și dezvolte dialogul și să împărtășească cele mai bune practice cu omologii internaționali, astfel încât obiectivele comune să fie realizate atât la nivel european cât și la nivel internațional”, a declarat Kent Nyström, Președintele HOTREC.

“Aștept cu nerăbdare o cooperare mai strânsă între IH&RA și HOTREC. Cred că ambele organizații vor beneficia de o cooperare mai strânsă pe subiecte internaționale și își vor consolida poziția și, implicit, pe cea a industriei ospitalității în întreaga lume”, a comentat Casimir Platzer, Președinte IH&RA.

Memorandumul de Înțelegere a intrat în vigoare la 11 aprilie a.c., data semnării acestuia, se mai precizează în comunicat.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok