Industria ospitalității din Bulgaria, afectată de criza din Ucraina

•    20% mai puțini vest-europeni își vor petrece vacanța de vară în Bulgaria

Industria ospitalității din Bulgaria a înregistrat un declin recent de 20% în ceea ce privește rezervările early booking din partea turiștilor germani, britanici precum și din țările scandinave, pentru vacanța de vară 2014, informează agenția bulgară de presă Novinite.

Potrivit lui Bayko Baikov, președintele Asociatia touroperatorilor bulgari și a agențiilor de turism, unul dintre motivele care au dus la această scădere îl reprezintă criza din Ucraina, Bulgaria fiind considerată parte a Europei de Sud-Est. 

“Din păcate, administrația bulgară neglijează importanța unei campanii de informare care să distanțeze Bulgaria de conflictul din Ucraina, ca atare o parte din turiștii vest-europeni au decis să își amâne călătoriile în Bulgaria și își vor petrece vacanțele în țările mediteranene, în principal în Italia și Spania”, a declarat Baikov.

sezonestivalbulgaria

Numărul mai mic de turiști vest-europeni poate fi compensat prin atragerea de vizitatori din țările balcanice, potrivit specialiștilor bulgari. 

În vara anului trecut, un total de 451.905 de germani, 141.737 de britanici și 121.294 de turiști din țările scandinave și-au petrecut vacanța în Bulgaria.

Cu toate acestea, Rumen Draganov, Directorul Institului pentru Analiză și Estimări în Turism este optimist și susține că în perioada 25 iulie - 30 august stațiunile din Bulgaria vor fi ocupate în totalitate.

Potrivit acestuia, nici turiștii ruși nici cei ucraineni, aflați sub contracte importante, nu și-au amânat vacanțele în Bulgaria până acum. 

Sursa: www.novinite.com


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok