Hotelurile și pensiunile au primit puțin peste 300.000 de străini în T1

nerezidentiinromaniaNumărul total de nerezidenţi cazaţi în hotelurile şi pensiunile turistice din țară în trimestrul I din 2014 a fost de 309.000, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 876,2 milioane lei, potrivit Institutului Național de Statistică.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (69,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 77,1% din total.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (30,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 22,9% din total. Călătoriile în scop particular includ călatoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit, alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (48,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,3%).

Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 15,9% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,4%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 39,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuielile de cumpărarea alimentelor şi băuturilor (34,4%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 62,6% din totalul cheltuielilor pentru transport iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 43,8% din totalul cheltuielilor pentru recreere

Ca şi în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi sosiţi în România în scop particular o reprezintă cheltuielile pentru cazare (45,8%) din care cazarea cu mic dejun inclus deţine ponderea principal (85,0%). Cheltuielile efectuate în baruri şi restaurante au avut o pondere de 14,2% iar cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 14,5% din totalul cheltuielilor turiştilor nerezidenţi sosiţi în România în interes personal.

Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 62,9% din totalul cheltuielilor pentru transport iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 73,4% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 41,3% si-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 33,8% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,2% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,3% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 5,6%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,9%.