ANT continuă controalele la unitățile de cazare și alimentație publică

controaleantAutoritatea Națională pentru Turism (ANT) continuă acțiunile de control și autorizare la structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, precum și la agențiile de turism.

În luna iunie 2014, inspectorii ANT au efectuat peste 60 de acțiuni de control în cadrul cărora au fost verificate unități de cazare, unități de alimentație publică și agenții de turism. În urma controalelor au fost retrase trei licențe de turism și au fost aplicate 13 amenzi contravenționale în valoare totală de peste 300.000 lei și 13 sancțiuni cu avertisment.

Deficiențele constatate de către inspectorii ANT au fost funcționarea fără deţinerea poliţei valabile de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate turiştilor pentru achizitionarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism, nerespectarea criteriilor în baza cărora s-au eliberat licenţa şi/sau anexa la aceasta şi nerespectarea obligaţiei de a solicita radierea licenţei de turism în cazul încetării activităţii agenţiei de turism.

În luna iunie, inspectorii ANT au făcut și verificări la fața locului, în vederea clasificării structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică.

Inspectorii ANT au întocmit 137 de certificate de clasificare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică. De asemenea, au fost eliberate 189 de autorizații provizorii de funcționare pentru structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, 52 de licențe de turism, 16 atestate și ecusoane de ghid de turism, 30 brevete de turism și 42 de avize de specialitate pentru construcţii în domeniul turismului.

Autoritatea Națională pentru Turism va continua să verifice toate structurile de cazare și alimentație, atât pe cele care s-au autoclasificat până în martie 2013 pe baza declarației pe proprie răspundere, precum și pe cele care au solicitat clasificarea, conform normelor aflate în vigoare.

Bilanțul acțiunilor de control și autorizare pe primele 6 luni

În perioada ianuarie - iunie 2014, Autoritatea Națională pentru Turism a efectuat aproximativ 200 de acțiuni de control, fiind verificate peste 140 de unități de cazare, 100 de unități de alimentație publică, 50 de agenții de turism și 3 de pârtii de schi.

În urma acțiunilor de control, inspectorii ANT au retras 6 licențe de turism și au fost aplicate amenzi contravenționale de 692.800 lei.

De asemenea, ANT a eliberat în ultimele șase luni peste 900 de certificate de clasificare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, peste 800 autorizații provizorii de funcționare pentru structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, peste 250 de licențe de turism, 144 brevete de turism, 87 de atestate și ecusoane de ghid de turism, 12 certificate de omologare pârtii de schi și peste 250 avize de specialitate pentru construcţii în domeniul turismului.


Cele mai citite articole

1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok