Programul “O săptămână la munte” debutează cu noutăți

vacantelamunteFederaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) lansează cea de-a XII-a ediţie a Programului Special “O săptămână la munte”, ce se va derula în perioada 2 noiembrie - 19 decembrie 2014.

Acest program îşi propune să promoveze turismul montan, asigurând accesul la odihnă, la tarife speciale, unui număr cât mai mare de turişti români.

Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi. Aceste tarife sunt cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă.

Tarifele pentru un loc, pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt următoarele:
- la hotel, vilă, cabană 2* 161 lei/sejur
- la hotel, vilă, cabană 3* 259 lei/sejur
- la hotel, vilă 4*                368 lei/sejur.

Durata unui sejur este de 5 nopţi, începând duminica şi terminând vinerea, în perioada2 noiembrie - 19 decembrie 2014.

Lansarea programului special “O săptămână la munte” reprezintă o oportunitate pentru turiştii români, de petrecere a unei minivacanţe la munte, la preţuri foarte mici, cuprinse între 161 - 368 lei/sejur, 5 nopţi.

Ca noutăţi pentru anul acesta, la solicitarea membrilor FPTR, a fost introdusă facilitatea pentru copiii (maxim 2) de până la 7 ani, prin care pot beneficia de gratuitate, dacă sunt cazaţi în camera părinţilor. De asemenea, în cadrul acestei ediţii, sejururile la munte în România la tarife reduse, pot fi achiziţionate şi de turiştii din Republica Moldova. Biletele pot fi cumpărate de la agenţiile membre ale Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), parteneri FPTR.

Biletele pentru aceste hoteluri vor fi puse în vânzare în agenţiile de turism înscrise în program. Listele cu hotelurile şi agenţiile care derulează acest program vor fi actualizate permanent pe site-urile www.fptr.ro şi www.anat.ro.

Sursă foto: www.cazareplacuta.ro


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok