FPTR salută reducerea TVA-ului în turism

reduceretvasectorhotelierFederația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) salută reducerea TVA în turism și subliniază că această măsură dă șansa turismului românesc să devină competitiv pe plan internațional. Redăm mai jos comunicatul FPTR despre această decizie:

Astăzi, 9 decembrie 2014, potrivit declarațiilor domnului premier Victor Ponta, va intra în vigoare începand cu anul 2015, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea articolului 2 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998, privind aplicarea cotei reduse la taxa pe valoare adăugată de 9%, în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară. Astfel, de la momentul publicării OUG în Monitorul Oficial, pachetele de cazare formate din Cazare+Mic Dejun, Cazare+Demipensiune, Cazare+Pensiune Completă, Cazare+All Inclusive vor beneficia de TVA diminuat la 9%.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) susține această măsură fiscală de mai bine de 15 ani, făcând multiple demersuri pentru implementarea acesteia. FPTR salută decizia luată de Guvern și apreciază că într-un final demersurile FPTR, de reducere a TVA în turism, au primit răspuns favorabil. 

Prin răspunsul său favorabil la demersurile FPTR, Guvernul a demonstrat că turismul face un pas spre normalitatea europeană, iar Guvernul devine cu adevărat partner de dialog al patronilor din turism. În acelaşi timp, prin măsura luată prin OUG, Guvernul dă şansa turismului românesc să devină competitiv pe plan internaţional.

FPTR este convins că prin acest pas, Guvernul se angajează pe drumul prioritizării turismului drept axă prioritar-strategică a economiei naţionale şi că va răspunde în acelaşi fel celorlalte solicitări ale FPTR, în special prin promovarea cât mai rapidă a normelor de aplicare privind legea voucherelor de vacanţă.

Sursă foto: www.innatreading.com


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok