Controale în zonele turistice cu risc fiscal ridicat

controalestatiunimontanePeste 300 de agenți economici din stațiuni aflate în cele mai frecventate zone turistice montane de pe întreg cuprinsul țării (Valea Prahovei, Poiana Brașov, Valea Oltului, Piatra Craiului, Câmpulung Moldovenesc, Muntele Mic ș.a.) au fost controlați în perioada 17 - 18 ianuarie a.c. de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Aceștia au constatat nereguli, pentru sancționarea cărora au dispus amenzi și confiscări în valoare totală de 1.384.825 lei, se precizează într-un comunicat al DGAF.

Cele mai multe abateri constatate de inspectorii antifraudă fiscală au fost încălcări ale obligațiilor legale de dotare sau utilizare a caselor de marcat, întocmirea defectoasă a evidențelor financiar-contabile și comercializarea de produse fără acte legale de proveniență.

Acțiunile de control efectuate în zonele cu risc fiscal ridicat vor continua, urmărindu-se îmbunătățirea conformării fiscale voluntare și a disciplinei financiare în domeniul alimentației publice, turismului și prestării de servicii”, se precizează în comunicatul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok