Sub 2 milioane de turiști străini s-au cazat anul trecut în hoteluri și pensiuni

strainistatisticaturistiNumărul de turiști străini cazați anul trecut în hoteluri și pensiuni turistice s-a ridicat la 1,911 milioane, iar totalul cheltuielilor efectuate de aceștia a însumat 5,09 miliarde lei, a anunțat marți Institutul Național de Statistică.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (61,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 68% din total cheltuieli. 

Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (38,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 32% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călatoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,6%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (93,6% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,9%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 37,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de băuturi şi alimente (33,5%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 57,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 76,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în anul 2014, 44,5% si-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 32,8% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (77,4% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,8% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 7,8% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu 2%.

Sursă foto: www.hotelmanagementtutorial.com