Orbis Hotel Group se uită după noi oportunități în România

inaugurareoficialahotelmercureRomânia este o piață cheie pentru Orbis și Accor, a declarat marți, Frank Reul, Area General Manager România, Bulgaria și Macedonia - Orbis Hotel Group, la inaugurarea oficială a primului hotel Mercure din România, subliniind că în prezent compania caută “potențiali parteneri” în România, țară în care Orbis vede “o serie de oportunități”. 

În momentul de față căutăm parteneri puternici în București dar și în provincie, astfel încât să creăm o rețea solidă în România”, a declarat Frank Reul, care a subliniat că sunt vizate mai multe orașe cu peste 250.000 de locuitori din România, nedorind să precizeze și care sunt acestea.

Potrivit lui Frank Reul, Mercure este unul din brandurile cu cel mai mare potențial de dezvoltare în țara noastră, deoarece este un brand flexibil, care se pretează foarte bine atât în centrele orașelor mari, cât și la malul mării și în stațiunile montane.

Rugat să facă o comparație între piața hotelieră din România și cea din Bulgaria, Frank Reul a declarat că piața din România este o piață mai matură, cu o prezență mai bună a brandurilor hoteliere internaționale și cu un potențial mai mare în ceea ce privește sosirile turistice.

Piața din România e mai matură, există cu siguranță mai multe branduri internaționale aici, și, de asemenea, potențialul în ceea ce privește sosirile turistice e mai mare, România fiind și o țară mai mare. În Bulgaria putem targeta maxim 3-5 orașe, aici vorbim de mai multe orașe cu potențial. Vrem să creăm o rețea puternică și în Bulgaria, dar țara e mai mică”, a declarat Frank Reul.

Orbis Hotel Group este cea mai mare rețea hotelieră din Polonia și Europa de Est și unicul licențiator al brandurilor Accor în 16 tări din regiune, inclusiv Romania. Orbis deține peste 100 de hoteluri ce totalizează aproximativ 19.000 de camere. În România Orbis Hotel Group operează 7 hoteluri cu 1.334 de camere: 4 hoteluri Ibis, un hotel Pullman, un hotel Novotel și hotelul Mercure Bucharest City Center.

Deschiderea primului hotel Mercure în București reprezintă un pas important, întrucât demonstrează interesul grupului pentru piața locală, precum și oportunitățile sale de creștere. Datorită personalității autentice și mixului de servicii specifice, Mercure este unul dintre brandurile cu cel mai mare potențial de dezvoltare. Pentru că România este o piață cheie pentru Orbis și Accor, am stabilit aici o echipă managerială experimentată, extrem de receptivă și autonomă, al cărei scop este să ofere sprijin activelor curente și să valorifice oportunitățile viitoare de dezvoltare”, declară, într-un comunicat, Gilles Clavie, Președinte și CEO al Orbis Hotel Group.

Hotelul Mercure Bucharest City Center, deținut de investitorul român Dentotal Investment, este rezultatul unei investiții de circa 9 milioane euro. În primele patru luni de la deschidere, hotelul a atras clienți din segmentul de afaceri și de agrement, din România și de pe piețele din Vestul și Sudul Europei. Hotelul este deja listat în top 10 hoteluri din București pe TripAdvisor.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok