Înnoptările în unitățile de cazare au crescut cu 15% în T1

evolutieturismT12015În primul trimestru al acestui an, atât sosirile cât și înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creșteri comparativ cu trimestrul I al anului trecut.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primul trimestru al acestui an au însumat 1,608 milioane, în creștere cu 12,6% față de cele din trimestrul I 2014, în timp ce înnoptările au însumat 3,213 milioane, în creștere cu 14,9% față de cele din trimestrul I 2014, potrivit datelor anunțate astăzi de Institutul Național de Statistică.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primul trimestrul al acestui an 77,9%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,1%, ponderi  apropiate de cele din trimestrul I 2014.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,8% din total turişti străini), iar din aceştia 83% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primul trimestru al acestui an 77,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,1%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,8 % din total turişti străini), iar din aceştia  80,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în trimestrul I 2015 a fost de 2 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în trimestrul I 2015 a fost de 20% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,1 puncte procentuale faţă de trimestrul I 2014.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în trimestrul I 2015 s-au înregistrat la hoteluri  (25,1%), hosteluri (14,7%), vile turistice (14,6%).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Italia (41,6 mii), Germania (38,4 mii), Israel (28,9 mii), Franţa (24,5 mii), Regatul Unit (22,8 mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul I 2015 de 1,642 milioane, în creştere cu 12,4% faţă de trimestrul I 2014. Majoritatea  vizitatorilor  străini  provine  din  ţări  situate în  Europa (94,1%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 59,7% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (32,1%), Bulgaria (29,3%), Germania (7,6%), Italia (6,9%), Polonia (5,2%) şi Austria (3,1%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul I 2015 de 2,814 milioane, în creştere cu 10,6% comparativ cu trimestrul I 2014.  Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,6% din numărul total de plecări.

Sursă foto: www.vreilamunte.ro