Străinii vin în România mai mult pentru afaceri. Puțini vin pentru turism

turistibusinessromaniaNumărul total de nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective* în primul trimestru al acestui an, a fost de 335.900 iar cheltuielile acestora s‐au ridicat în total la 1053,5 milioane lei, a anunțat Institutul Național de Statistică.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenți în România l‐a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri şi expoziții (64,7% din numărul total de turişti nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 68,9% din total.

Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România l‐a reprezentat călătoriile în scop particular (35,3% din numărul total de turişti nerezidenți), dintre acestea evidențiindu‐se călătoriile pentru vacanțe (59,5%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, transit şi alte activități.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (54,1%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,5%). Cheltuielile turiştilor nerezidenți în restaurante şi baruri au fost de 16,4% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,8%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 34,7% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de îmbrăcăminte şi încălțăminte 33,9%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 64,8% din totalul cheltuielilor pentru transport, cheltuielile pentru bilete de intrare în muzee, obiective turistice, grădini zoologice/botanice au reprezentat 41% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenților sosiți în România, 49,5% şi‐au organizat sejurul prin agenții de turism iar 29,2% si‐au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenți pentru a sosi în România a fost avionul (83,5% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,6%, urmate de autocare şi autobuze cu 4,3%, alte mijloace (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 0,6%.

*) Hoteluri care au avut peste 650 de turişti străini în anul anterior, respectiv pensiunile cu peste 150 de turişti străini în anul anterior.