Verificări cu sancțiuni la obiective de cazare și alimentație publică de pe litoral

controaleisuconstantaAnual, atât în perioada premergătoare, cât și pe durata sezonului estival, reprezentanții Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Dobrogea' al județului Constanța efectuează activități specifice în vederea verificării obiectivelor de cazare, agrement și alimentație publică.

Astfel, în perioada 1-31 iulie 2015, în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 126 obiective de turism și alimentație publică, după cum urmează: 44 hoteluri, două hosteluri, 32 vile, 25 restaurante, cinci pensiuni, o amenajare temporară, un beach bar, două terase, două bungalouri, o scenă amenajată, două cluburi, un parc de distracții, patru campinguri și patru construcții cu camere de închiriat.

În aceste locații, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariției acestora, au fost desfășurate activități preventive pe timpul cărora au fost depistate 565 deficiențe, 93 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 392 sancțiuni, respectiv 279 avertismente și 113 amenzi contravenționale în valoare totală de 59.600 lei.

Totodată, au fost executate verificări post eveniment la două unități de alimentație publică amplasate în stațiunea Neptun, respectiv în Vama Veche unde au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 3.000 lei.

În vederea prevenirii riscurilor de incendiu existente, au fost verificate opt tabere școlare și au fost aplicate 73 sancțiuni, respectiv 65 avertismente și 8 amenzi contravenționale în valoare totală de 5.000 lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menționate în documentele de control, putem exemplifica:

-    neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;
-    nerealizarea sau nemenținerea în stare de funcționare a instalațiilor electrice pentru iluminatul de siguranță pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranților interiori de incendiu, cât și pentru intervenție în încăperea centralei termice;
-    neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcții de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
-    exploatarea cu defecțiuni și improvizații a instalației electrice aferentă construcțiilor.

Ca urmare a activităților preventive desfășurate și a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităților de turism controlate, au fost executate peste 80 exerciții de evacuare.

Sursa foto: www.gtp.gr


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok