Sosirile și înnoptările turiștilor, pe un trend ascendent

sosirituristice1Atât sosirile cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din țară au înregistrat creșteri în primele 8 luni ale acestui an, potrivit Institutului Național de Statistică.

Sosirile au însumat 6,729 milioane, în creștere cu 17,2% față de primele 8 luni ale anului trecut, în timp ce înnoptările au însumat 16,258 milioane - în creștere cu 15,7%.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 77,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,4%, ponderi apropiate de cele din perioada similară a anului precedent. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,8% din total turişti străini), iar din aceştia 85,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Din numărul total de înnoptări înregistrate în primele 8 luni (16,258 milioane), înnoptările turiştilor români au reprezentat 81,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 18,4%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73% din total turişti străini), iar din aceştia 83,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în primele 8 luni ale anului a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 29,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,9 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primele 8 luni ale acestui an s-au înregistrat la hoteluri (36,8%), vile turistice (23,4%), popasuri turistice (22,2%), hosteluri (22%).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (179,5 mii), Israel (148,6mii), Italia (139,3mii), Franţa (91,6mii), Ungaria (88,5mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie -31 august 2015 de 6,349 milioane, în creştere cu 10,6% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,9%).

Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 56,9% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (31,0%), Bulgaria (26,9%), Polonia  (7,3%), Germania (8,5%), Italia (6,0%) şi Austria (3,7%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 8 luni ale anului de 9,165 milioane, în creştere cu 8,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,1% din numărul total de plecări.


Cele mai citite articole

1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok