Peste 9 milioane de turiști s-au cazat în structurile turistice, în primele 10 luni

 turistiinromaniaSosirile înregistrate în structurile de primire turistică din țară în primele 10 luni ale acestui an au însumat 9,4 milioane, în creştere cu 10,9% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 77,1% (circa 7,2 milioane au fost turiști români), în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,9% (circa 2,1 milioane au fost turiști străini).

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut‐o cei din Europa (74,8% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 10 luni ale acestui an au însumat 22,1 milioane, în creştere cu 8,5% faţă de cele din perioada similară a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică au 81%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut‐o cei din Europa (73,1% din total turişti străini), iar din aceştia  83,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie ‐31 octombrie 2016 a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 31,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,2 puncte procentuale faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primele 10 luni ale acestui an s‐au înregistrat la hoteluri (40,1%), spaţii de cazare pe nave (26,1%), vile turistice (25%) şi bungalouri (23,9%).

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (249,8 mii), Israel (217,4 mii), Italia (198,7 mii), Ungaria (125,2 mii), Franţa (126,3 mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră în primele 10 luni ale acestui an au fost de 8,7 milioane, în creştere cu 10,2% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,9%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 54,1% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s‐au înregistrat din Ungaria (28,6%), Bulgaria (27%), Germania (8,7%), Italia (7,5%), Polonia (5,6%) şi Franța (3,7%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 10 luni ale acestui an de 12,8 milioane, în creştere cu 24,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,3% din numărul total de plecări.

Sursă foto: www.wisebread.com