Patronate: Industria horeca a făcut paşi mari în ceea ce priveşte protecţia împotriva incendiilor

După tragedia de la Colectiv, industria horeca a făcut pași mari în ceea ce privește protecția împotriva incendiilor, mii de dosare au fost întocmite și depuse, în această perioadă, spre avizare şi autorizare către IGSU, subliniază, într-un comunicat de presă comun, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și  Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).

Cele două patronate fac un apel către întreaga industrie pentru urgentarea conformării tuturor operatorilor la normele legale de siguranţă la incendiu, după incendiul din clubul Bamboo, și susțin termenul iunie 2017 pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Totodată, patronatele subliniază că “sunt accidente şi situaţii complet neprevăzute, independente de orice norme legale, care se pot întâmpla oriunde, oricui şi nu doar în industria horeca”.

protectieincendiihoreca

Redăm, mai jos, comunicatul celor două patronate:

Suntem alături de toţi cei afectaţi de accidentul petrecut noaptea trecută (noaptea 20 spre 21 ianuarie 2017, n.r.) în clubul Bamboo şi suntem pregătiţi să oferim sprijin şi suport. La rândul nostru, facem apel către întreaga industrie pentru urgentarea conformării tuturor operatorilor la normele legale de siguranţă la incendiu, aşa cum cei din asociaţiile noastre o fac deja.

Cerem autoritățiilor să trateze cu maximă resposansabilitate şi calm această situaţie, astfel încât să sprijine atât publicul, cât și operatorii din industrie pentru ca aceștia să activeze în condiţii de maximă siguranţă şi normalitate.

Apreciem comunicarea şi sprijinul primit din partea Ministerului de Interne, dar şi din partea IGSU, astfel încât în ultimul an, ulterior tragediei de la Colectiv, industria ospitalităţii a făcut paşi mari în ceea ce priveşte protecţia împotriva incendiilor. Mii de dosare au fost întocmite și depuse spre avizare şi autorizare către IGSU. Acest proces este de durată şi susţinem termenul de finalizare reglementat: iunie 2017. Acest termen nu împiedică IGSU să suspende activitatea acelor operatori care nu se conformează normelor precise de securitate la incendiu, precum și a documentaţiilor specifice de avizare.

Progresul realizat în ultimul an de operatorii din industria HORECA, în ceea ce privește situațiile de urgență, este vizibil în România. Subliniem faptul că în cazul accidentului de ieri (noaptea 20 spre 21 ianuarie, n.r.), toate persoanele aflate în incinta clubului au fost evacuate în siguranţă în 7-8 minute. Nu cunoaştem până în acest moment cauzele accidentului de ieri, posibilitățile pot fi multiple. Sunt accidente şi situaţii complet neprevăzute, independente de orice norme legale, care se pot întâmpla oriunde, oricui şi nu doar în industria HORECA. Sub nicio formă acest aspect nu absolvă niciun operator de obligativitatea respectării integrale a legilor, indiferent de domeniul în care activează.

Tragem un semnal de alarmă privind gestionarea corectă a situaţiei, inclusiv informarea corectă a publicului, pentru a evita orice formă de speculație, care să afecteaze atât industria HORECA, cât şi consumatorii”.


Cele mai citite articole

Prev Next