O soluție concretă la criza forței de muncă din HoReCa

invatamantdualÎnvățământul dual reprezintă o soluție concretă și aplicabilă la criza acută de personal cu care se confruntă industria HoReCa, au subliniat lideri din domeniu, cu ocazia primei ediții a Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității, organizată în luna aprilie de HORA - Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România.

Resursa umană a fost unul dintre principalele subiecte dezbătute în cadrul conferinței, antreprenorii horeca subliniind faptul că personalul reprezintă în prezent cea mai mare problemă cu care se confruntă în activitatea lor.

Estimăm că astăzi lucrează în industrie circa 130.000 de oameni, dar industria mai are încă nevoie de foarte mulți oameni. Nevoia nu este una doar cantitativă, ci mai ales calitativă. Ne interesează calitatea oamenilor care vin în industrie. Se vorbește azi despre învățământul dual, modalitatea prin care eu ca antreprenor mă pot duce să solicit unui liceu să-mi pregătească X bucătari și peste trei ani îmi asum că voi angaja acești bucătari. Tinerii care aplică vor face 1-2 zile de școală și 3-4 zile de practică, iar la partea de practică compania trebuie să-i asigure suportul financiar și logistica. Ce ne împiedică să punem în aplicare acest sistem în România?”, a declarat Daniel Mischie, CEO City Grill Group. 

Ce este învățământul dual

Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional, care se desfășoară concomitent în școală și la întreprindere (30% în instituțiile de învățământ, 70% la unitățile economice), la cererea angajatorului, în baza parteneriatelor între agenții economici cu școlile profesionale. Autorităţile educaţionale sunt responsabile de formarea teoretică tehnică, iar angajatorii - de formarea practică la locul de muncă. Organizarea, durata, conţinutul programelor de pregătire şi modalităţile de certificare a pregătirii profesionale se stabilesc prin consultarea agenților economici.

Învățământul dual aplicat în sectorul HoReCa, la început de drum

Oportunitatea introducerii unui sistem dual de formare profesională în sectorul HoReCa, a fost amplu dezbătută de reprezentanții industriei, care au adus în atenție exemplul Colegiului Tehnic Maria Băiulescu din Brașov, unde se vor înfiinţa, din toamnă, trei noi clase profesionale, care vor forma bucătari, ospătari şi cameriste. Totul ca urmare a cererii venite din partea agenților economici. Aceste clase vor funcţiona în sistem dual.

Christian Macedonski, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov, a explicat cum a luat naștere acest proiect la Brașov.

De 4 ani lucrăm la acest proiect. Am început, prin Asociație, să adunăm hotelierii și restaurantele, am avut mai multe întâlniri pe tema asta, apoi am găsit liceul care a avut disponibilitatea să pornească pe modelul dual; ei aveau profesionala pe hotelărie și gastronomie, dar în sistemul tradițional, și i-am convins să pornească pe sistemul dual. Am avut prima întâlnire în ianuarie, atunci când hotelierii și restaurantele din Brașov au anunțat câte locuri de bucătari, ospătari și cameriste ar dori să ocupe. După aceea, Inspectoratul județean de învățământ a depus cererea la minister, ca să se aprobe acele clase de bucătari, ospătari și lucrători hotelieri, iar apoi am primit aprobarea pe sistemul dual”. 

Dragoș Anastasiu, General Manager Eurolines Grup, a subliniat că învățământul dual este o soluție care se poate aplica ACUM și că este nevoie de unitate în rândul operatorilor horeca pentru a pune în aplicare acest sistem. Dragoș Anastasiu a declarat că una din piedicile acestui sistem o reprezintă mentalitatea părinților, care nu vor să-și dea copiii la învățământul vocațional, dar și mentalitatea unor profesori, care își văd periclitată meseria.

Articol scris de Diana Sbârcea în ediția 82 a revistei Horeca România.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next