A doua serie de cursanți a absolvit cursul postuniversitar “Managementul Strategic al Ospitalității”

programospitalitateASEMiercuri, 22 mai 2019, ora 15:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, va avea loc festivitatea de absolvire a celei de-a doua serii de cursanți ai Programului de studii postuniversitare Managementul Strategic al Ospitalității, organizat în comun de ASE și Ecole Hoteliere de Lausanne (EHL), cea mai prestigioasă școală din lume în domeniul turismului și ospitalității.

Programul se derulează în cadrul Parteneriatului între ASE și EHL, semnat în anul 2017, Ia Lausanne, de către Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae lstudor și CEO al EHL, Prof. Michel Rochat.

Programul are o durată totală de 198 de ore de formare în domeniul ospitalității și al industriei hoteliere, asigurate de specialiști de Ia Școala din Lausanne și ASE.

Absolvenții săi vor obține un Certificat de atestare a competențelor profesionale, recunoscut de Ministerul Educației Naționale din România și un Certificat de Educație executivă eliberat de Ecole Hoteliere de Lausanne. Cursanții interesați pot urma, după absolvire, un modul opțional de 5 zile, desfășurat Ia Ecole Hoteliere de Lausanne.

La festivitatea de absolvire, urmată de anunțarea lansării celei de-a treia serii de cursanți, vor participa conducerea ASE și EHL, Director Dezvoltare Lausanne Hospitality Consulting, prof. dr. Ray lunius, reprezentanți ai Guvernului României, membri ai corpului diplomatic, ai Camerelor de Comerț, ai Consiliului Consultativ al ASE, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din turism, ai administrației publice locale, specialiști, profesori și studenți ai ASE.


banner aprilie