Liceele de turism și alimentație publică sunt invitate în ARLIHT

asociatiearlihtLiceele de la nivel național care școlarizează clase pe domeniul turism și alimentație publică au, începând cu anul 2017, propria asociație, la care pot adera pentru a beneficia de promovare, schimb de experiențe și bune practici.

Asociația Liceelor Hoteliere și de Turism din România (ARLIHT) a luat naștere în cadrul proiectului bilateral “Întâlnirile franco-române pentru turism” inițiat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România și are ca scop promovarea și susținerea unităților de învățământ care oferă calificări în meseriile hoteliere, alimentație publică și de turism din România.

În prezent, 17 licee fac parte din această asociație, care dezvoltă relații de parteneriat cu asociația franceză a liceelor de turism, dar sunt invitate să se alăture și alte licee de la nivel național.

Despre misiunea și activitatea ARLIHT am vorbit cu doamna Gabriela Enache, Directorul Colegiului Economic "Costin C. Kirițescu" și Vice-Președinte al Asociației Liceelor Hoteliere și de Turism din România.

Cum a luat naștere Asociația Liceelor Hoteliere și de Turism din România și care este scopul acesteia?

gabrielaenacheAsociația Liceelor Hoteliere și de Turism a fost înființată în anul 2017, în cadrul proiectului bilateral “Rencontres franco-roumaines du tourisme"/ "Întâlnirile franco-române pentru turism" inițiat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România. Scopul acestei asociații este promovarea și susținerea unităților de învățământ care oferă calificări în meseriile hoteliere, alimentație publică și turism din România, iar în cadrul acestui proiect 17 licee pilot urmau să beneficieze de promovare și de schimb de experiență, practic era un parteneriat între sistemul de învățământ din România și sistemul de învățământ profesional din Franța, ARLIHT a fost sprijinită să dezvolte relații de parteneriat cu asociația franceză a liceelor de turism (AFLITH).

Prima întâlnire a avut loc la Lyon, la unul dintre licee, unde au fost prezenți toți cei 17 directori ai liceelor din România, iar această vizită a permis reprezentanților școlilor pilot să descopere sistemul francez de formare profesională și tehnică din acest domeniu, să viziteze baza de practică a câtorva licee din Franța, restaurante și hoteluri de aplicație, dar și să identifice proiecte noi de parteneriat cu liceele din Franța.

Ulterior, au urmat mai multe întâlniri la nivel național, care ne dau posibilitatea să  ne inspirăm din activitatea celorlalte licee,  din exemplele de bune practici pe care fiecare liceu le oferă, și să vedem cum putem depăși anumite probleme pe care le întâmpinăm. Ne bucurăm de sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România, care a fost alături de noi încă de la început, la toate întâlnirile prevăzute în calendarul proiectului.

La nivel național sunt aproximativ 200 de licee care școlarizează clase pe domeniul turism, fie de nivel liceal, nivelul 4 de calificare, tehnician în turism sau alimentație, fie nivelul 3, învățământul profesional, sau nivelul 5, învățământul post liceal. Invităm aceste licee să ni se alăture în această asociație. Cu cât dezvoltăm mai mult această rețea, cu atât putem să multiplicăm exemplele de bune practici din aceste licee, de la care să ne inspirăm cu toții. Orice liceu care școlarizează clase pe domeniul turism poate să se scrie în această asociație, avem o pagină de Facebook unde există toate datele asociației.

asociatialiceelorhotelieresideturism

Cum simțiți interesul tinerilor pentru meseriile din industria ospitalității?

Turismul este un domeniu frumos, e frumos să lucrezi într-un hotel, indiferent ce activitate prestezi acolo. La Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu” avem două clase de liceu care vor specializa pe calificarea Tehnician în turism, iar începând cu anul școlar următor avem și o clasă pe care agenții economici au solicitat-o, pe învățământ dual, calificarea Lucrător hotelier. Învățământul dual este la început în România, noi am avut o generație care a terminat anul trecut, am fost printre primii din București care au pus bazele acestui învățământ.

Diferența dintre învățământul profesional de stat și învățământul dual este că acesta din urmă se realizează la inițiativa agentului economic. Așa cum spuneam, noi avem solicitări pentru anul următor pentru 30 de locuri pe calificarea lucrător hotelier. Urmează să găsim elevii. Sperăm să completăm cu elevi această clasă, pentru că am întâmpinat anumite probleme la clasa de învățământ dual pe care o avem în acest moment pe calificarea Comerciant vânzător, în găsirea elevilor interesați, nu neapărat de domeniu în sine, cât de învățământ profesional dual în special.

Foarte mulți elevi, pentru că au posibilitatea, merg la liceu, indiferent de notele pe care le obțin la Evaluarea Națională. Chiar dacă obțin note mai mici de 5 la Evaluarea Națională, ei au posibilitatea să aleagă un liceu, pentru că nu există un prag de admitere la liceu. Prin urmare, convingem greu elevii și cu atât mai greu convingem părinții acestor elevi să îi încurajeze să aleagă o meserie în învățământ profesional dual, deși avantajele sunt multiple.

Care sunt avantajele pe care sistemul de învățământ dual le oferă elevilor?

E important de știut care sunt beneficiile pentru elevi.

În primul rând, ei desfășoară foarte multe ore de instruire practică, pe  măsură ce înaintează către anul 3 numărul de ore practice este în creștere, astfel încât, în ultimul an, peste 70% din ore sunt desfășurate la agentul economic care a depus solicitarea. Doar 30% din ore sunt în școală. Acolo, ei lucrează sub îndrumarea unui mentor, a unei persoane care îi îndrumă pe toată perioada celor 3 ani, iau contact cu cerințele din societatea respectivă și sunt pregătiți astfel încât la final să li se ofere un loc de muncă, practic li se garantează un loc de muncă; acest loc de muncă nu reprezintă o obligație pentru ei și poate că aici ar fi o problemă pentru agenții economici, care se străduiesc timp de 3 ani să-i pregătească și nu îi pot condiționa la sfârșitul acestor ani să rămână în companiile lor.

Un alt avantaj important pentru elevi este faptul că, pe toată perioada celor 3 ani, ei primesc o bursă formată din două părți: o bursă de la statul român de 200 de lei și o bursă de la agentul economic de 200 de lei (recent, am auzit vehiculându-se chiar 300 lei sau mai mult în București). Elevii primesc această bursă lunar, pe toată perioada celor 3 ani. În afară de această bursă, agenții economici mai vin cu tot felul de premii pe parcursul anului școlar pentru elevii care au obținut rezultate bune.

Anul trecut am mers la zeci de școli din apropierea liceului nostru, din sector și nu numai, am fost chiar și la școli de la periferia Bucureștiului sau din comunele limitrofe Bucureștiului, pentru a promova învățământul dual. Au mers împreună cu noi și reprezentanți ai agenților economici, cu care colaborăm foarte bine și am prezentat împreună avantajele acestui tip de învățământ, dar, cum spuneam, convingem foarte greu părinții atâta vreme cât elevii au posibilitatea să aleagă liceul, cât timp nu există un prag de admitere la liceu.

Anul trecut a avut loc la București o întâlnire a liceelor din rețeaua ARLIHT, unde au fost prezenți și reprezentanți ai mai multor licee din Franța, care ne-au povestit cum procedează ei ca să atragă elevii către învățământul profesional. Există acolo o procedură de lucru care se adresează elevilor de gimnaziu încă din clasa a 5-a și se insistă foarte mult în perioada clasei a 7-a, împreună cu profesori, psihopedagogi, cu reprezentanți din industria turismului, astfel încât elevii să își descopere anumite aptitudini și să își poată proiecta o carieră în învățământul profesional.

Ce ne puteți spune despre activitățile Asociației din această perioadă?

În luna mai am avut o întâlnire la Sibiu, unde este sediul ARLIHT, la care au participat toate cele 17 licee și unde au fost prezenți, desigur, reprezentanți ai Institutului Francez din România și ai Federației Industriei Hoteliere din România. La această întâlnire, fiecare liceu și-a prezentat realizările în ceea ce privește obiectivele pe care ni le-am propus în planul de acțiune de la ultima întâlnire, am popularizat lucrurile bune pe care le-am făcut și am încercat să vedem cum putem să ne facem mai cunoscuți, astfel încât să dezvoltăm rețeaua, să atragem și alte licee alături de noi, în asociație.

Este important să avem o colaborare cât mai bună între licee, să ne cunoaștem mai bine, să vedem ce probleme întâmpinăm fiecare și cum putem să le depășim.

Interviu realizat de Diana Sbârcea pentru ediția 93 a revistei Horeca România.