Franciza - şansa unei afaceri verificate

Orice investitor în domeniul ospitalității, pentru a-şi administra afacerea, poate opta între propria administrare a brandului sau afilierea la un nume cunoscut în piață, prin cumpărarea unei francize. Acest din urmă pas asigură accesul la o gamă extinsă de produse, facilităţi şi capacităţi organizatorice deja testate de alţii cu succes, plus know-how-ul unor profesionişti. Singurele dezavantaje sunt legate de diversele costuri pe care le presupune francizarea, incluzând cheltuieli de deschidere, taxe de franciză și costuri de operare.

Franciza constituie modalitatea legală care asigură intrarea şi activarea pe piaţă a hotelului sau restaurantului sub un brand naţional sau internaţional consacrat anterior, ceea ce înlătură dezavantajul costurilor mari pentru publicitatea unui nume nou.

Nu avem de-a face cu o activitate ce se poate confunda cu filiala sau sucursala, francizorul şi beneficiarul rămânând două persoane distincte din punct de vedere economic şi juridic. Beneficiarul francizei are multe avantaje, care constau în exclusivitate teritorială pentru un produs sau serviciu, un know-how preluat „la cheie", training, asistenţă tehnică permanentă din partea francizorului pe toată perioada derulării contractului. Există însă și unele dezavantaje, care decurg din faptul că beneficiarul nu se bucură de suficientă libertate de mişcare în afacerea sa, având destul de multe obligații, precum aceea de a respecta preţurile stabilite uniform la nivelul reţelei, respectarea imaginii şi a specificului reţelei (marcă, prezentare, design, amenajare magazin, prezentare produse/servicii), respectarea politicii comerciale a francizorului, participarea la dezvoltarea reţelei (reuniuni, chestionare, seminarii), plata tuturor taxelor catre francizor (taxa de intrare în retea, redevenţe).

noireglementarifranciza

Potrivit legii, franciza reprezintă un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere, în conformitate cu conceptul francizorului. Acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop.

Diferite clauze des utilizate în acordurile de franciză, cum ar fi obligarea beneficiarilor de a practica anumite preţuri de vânzare, de a cumpăra mărfuri numai de la anumiţi furnizori sau de a acţiona doar într-o anumită arie teritorială, pot deveni oarecum frustrante și limitative pentru beneficiar, dar, de asemenea, pot constitui repere de concurenţă neloială.

Pentru francizaţi, principalul dezavantaj al francizei este reprezentat de o aparentă pierdere a independenţei. Chiar dacă francizaţii câștigă posibilitatea de a se folosi de un sistem, de o marcă, de asistenţă în afaceri, de pregătire, totuși ei trebuie să respecte un sistem prestabilit și să obţină aprobarea francizorului pentru schimbări.

Relaţia francizor-francizat poate uşor da naştere unor situaţii conflictuale, dacă una din părți este necompetentă sau acţionează cu rea credinţă. În joc fiind un brand puternic, deseori se ajunge la litigii pe rolul instanţelor de judecată sau al curţilor de arbitraj.

COSTURILE POT ÎNGROPA AFACEREA

Într-o reţea de franciză sunt două tipuri de costuri: cel al intrării în reţea și costul de funcţionare.

Cheltuielile de intrare în reţea cuprind dreptul de intrare şi cheltuielile specific mărcii: amenajarea hotelului sau a restaurantului, elementele decorative, formarea personalului. Acesta este un cost fix și depinde de notorietatea francizorului.

Costul de funcționare este format din redevenţe anuale proporţionale cu cifra de afaceri, dar și din cheltuielile impuse cu formarea permanentă sau din taxa de publicitate.

Legea obligă francizorul să pună la dispoziţia beneficiarului o serie de informaţii, precum cele privind experienţa dobândită şi transferabilă, condiţiile financiare ale contractului (taxa de intrare în reţea, redevenţe anuale, alte contribuţii financiare), lista cu actualii francizaţi (cu date de contact ale acestora), pentru a permite beneficiarului să afle de la sursă cât de viabilă poate fi viitoarea cooperare.

La încetarea raporturilor contractuale, pentru păstrarea identităţii comune și repuţatiei reţelei de franciză, francizatul va fi obligat la respectarea clauzelor de confidenţialitate și de neconcurenţă stabilite anterior prin contract, astfel încât fostul beneficiar al francizei să nu demareze o afacere susceptibilă de a fi concurentă cu activitatea francizorului. Tot atunci, drepturile transmise spre folosinţă francizatului vor fi restituite francizorului. Francizatul nu va mai putea folosi nici marca, nici alte semne distinctive şi nu va mai putea uza de know-how-ul transmis.

NOI REGLEMENTĂRI PRIVIND FRANCIZA

În data de 11.10.2019 a fost publicată Legea nr. 179/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum și pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ se aliniază prevederilor internaționale și aduce câteva prevederi esențiale, printre care obligația deținerii drepturilor asupra unei mărci înregistrate, obligația existenței unei unități pilot și înființarea Registrului Național de Franciză.

Astfel, înainte de a putea vinde o franciză, francizorul trebuie să facă dovada unor elemente înregistrate de proprietate intelectuală sau industrială - marcă/logo, know-how etc. Această obligație a fost introdusă pentru a-l proteja pe francizorul la început de drum, înregistrând drepturile de proprietate intelectuală înainte ca altcineva să și le asume (sau înregistreze) când afacerea își va dovedi potențialul.

De asemenea, francizorul este obligat ca înainte să vândă o franciză, să facă dovada atât a experienței, dar mai ales a eficienței afacerii francizate, prin stabilirea unei perioade de minim 12 luni de existență a (cel puțin) unei unități pilot, de test. Unitatea-pilot reprezintă echivalentul unui prototip, având scopul de a asigura cea mai facilă cale de aplicare în practică a rețetei de succes a francizorului, de a testa sistemul de franciză și infrastructura acestuia, servind proiectării programului de franciză și elaborării manualelor de instruire și a operațiunilor zilnice.

Articol scris de avocat Constantin Neacșu pentru ediția 96 a revistei Horeca România.

Sursă foto: www.smemagazine.asia