Piața muncii - între digital si nevoia de instruire a angajaților din HoReCa. Cum ne pregătim angajații pentru viitorul din online?

Anul acesta, cu toate provocările pe care le-a adus (și care încă nu s-au terminat), ne duce din ce în ce mai mult cu gândul la schimbările pe suntem nevoiți să le facem.

Se știe faptul că rezistența la schimbare este unul din motivele principale în 90% din cazurile care duc la eșec. Pentru că nu poți face aceleași lucruri la nesfârșit și să aștepți rezultate diferite. După același mecanism funcționăm și de data asta.

Vremurile s-au schimbat, oamenii care activează în acest domeniu au învățat să lucreze, și să trăiască chiar, după reguli noi și stricte. Comportamentele s-au schimbat și continuă să se schimbe, procedurile, tehnicile de lucru se tot schimbă și ele.

digitalizarehoreca

A venit rândul, de ceva vreme, și la schimbarea metodelor de învățare.

Deși trăim într-o eră a digitalului, în care toată lumea trăiește în social media mai mult decât în real life, puțini sunt cei care știu să folosească asta ca pe un instrument de comunicare real, “client-furnizor”. Adică hotelurile sau restaurantele, de exemplu, prin intermediul angajaților lor, să comunice cu clientul și virtual, să stăpânească tehnic aceste instrumente de digital.

Câți dintre angajații business-urilor din domeniu știu să folosească cu adevărat platformele online de rezervări sau delivery? Veți spune “dar nu trebuie”. Poate așa este, dar ce facem dacă această criză se va accentua? Dacă suntem nevoiți să ne reinventăm și mai mult decât am făcut-o, iar pentru asta avem nevoie să ne schimbăm noi primii, ca mai apoi să educăm clienții sau să fim printre primele lor opțiuni, atunci când aleg ceva? Dinamica e una al naibii de provocatoare.

Chiar dacă acum alegem poate să externalizăm genul acesta de servicii, sperând că vom reveni la metodele vechi, tot nu va mai fi nimic la fel. Tot trebuie să facem schimbări, iar partea de digitalizare este doar un exemplu.

digitalizare

Foarte mulți oameni de succes din diverse domenii au spus de-a lungul timpului că una din “cheile” destinate redresării unui business este dată de oamenii în care ai investit continuu. Astfel, ei nu s-au oprit să investească în dezvoltarea oamenilor, în cursuri și traininguri, cu atât mai mult în perioade grele. Nimeni nu poate singur și, de cele mai multe ori, cerem oamenilor cu care lucrăm să facă lucrurile altfel decât le făceau în mod normal, fără să ne gândim că, dincolo de atitudine și bune intenții, ei poate nu sunt literalmente pregătiți.

Nu cred că e cineva care a bănuit vreodată că în 2020 vom lua o astfel de direcție în domeniul nostru. Cu toții vorbeam despre diverse forme de criză economică, dar nicidecum despre una dată de o pandemie globală.

Crearea unor reguli și metode noi de lucru, flexibile, care se pot schimba din mers, sunt printre cele mai importante.

1.    Comportamente diferite față de clienți și de schimbările zilnice. O adaptabilitate mai mare la nou și cumva la “mersul în blind”, cum l-am mai definit pe alocuri.
2.    Instruirea angajaților la noile trenduri și funcționalități. Aici vorbim de moduri de instruiri diferite și separate clar pe categorii de angajați. Unii pot fi instruiți pentru a fi funcționali din punct de vedere operațional, iar alții pe relații de comunicare, management al clientului, management de criză etc.

Cu siguranță mulți vor veni și vor spune: păi e criză, de unde să facem asta? Cu ce bani? Etc, etc... De acord, motive sunt multiple, vremurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai pline de neprevăzut și de provocări la tot pasul. Dar ne suntem datori, în primul rând nouă, să ne gândim și la soluții, măcar pe termen mediu, dacă pe termen lung nu putem să o facem. Iar dacă noi alegem să nu investim în oameni, pentru a trece toate aceste hopuri și a putea să reconstruim, cu siguranță sunt alții care o vor face.

instruireangajatihoreca

Iar dacă sunt puțini, asta va fi cu atât mai grav, pentru că aceia vor alege să lucreze cu oamenii cei mai buni din piață, pe care aleg să îi pregătească și de la care vor avea așteptări. Dar le vor oferi la schimb un lucru foarte important astăzi pentru angajați, stabilitatea. Vremurile sunt în schimbare, balanța va tinde destul de mult către un oarecare echilibru. Angajații vor accepta mai ușor ideea de schimbare și de seriozitate pe care o cer angajatorii, dacă vor primi, la rândul lor, stabilitatea unui loc de muncă, bine plătit.

Iar celorlalți le va fi greu să își păstreze oamenii buni, să îi motiveze să meargă mai departe cu ei, într-o formă sau alta.

Cred că depinde de fiecare dintre noi, de alegerile pe care le facem și de cum vom trece prin această pandemie, care e departe de a se sfârși, dar care sigur are și partea ei constructivă. Poate ne vom îndrepta, în sfârșit, cel puțin către comportamente ceva mai temperate. Cu siguranță va trece sau cel puțin vom învăța să trăim cu acest neprevăzut și să ne continuăm business-urile și, de ce nu, viețile, mai departe.

Articol scris de Aida Chivu, Owner HR Boutique, pentru ediția 100 a revistei Horeca România.