Lanțul de restaurante Spartan continuă extinderea și deschide la Bacău al 33-lea restaurant

spartanbacauLanțul de restaurante de tip fast-food, Spartan, continuă procesul de extindere în centrele comerciale din principalele orașe din țară, prin inaugurarea unei unități în Bacău. Restaurantul a fost deschis vineri, 1 septembrie, în urma unei investiții de 90.000 euro și este cea de-a 13 unitate proprie și a 33-a din cadrul rețelei naționale. În primul weekend de funcționare, unitatea Spartan din Bacău a înregistrat circa 2.000 de clienți.

Restaurantul ocupă o suprafață de 100 de m2, este situat în centru comercial Arena Mall, în zona de maximă vizibilitate a food-court-ului, în imediata vecinătate a McDonald’s, și are 17 angajați. Spartan Bacău și-a întâmpinat clienții cu produsele sale tradiționale, datorită cărora s-a făcut cunoscut în toată țara: Souvlaki și Gyros, pregătite după rețete proprii, pyta proaspătă, preparată pe loc, precum și sosurile care sunt marcă înregistrată.

Am hotărât să deschidem restaurantul din Bacău pentru că, așa cum am afirmat mereu, vrem să ducem numele și standardele de calitate ale mărcii Spartan în toate orașele țării. Am răspuns și cererii mari existente în acest oraș, unde, conform studiilor de piață pe care le-am făcut, mulți oameni mergeau în Focșani și Iași și mâncau la Spartan, pentru că nu exista un restaurant și în Bacău. De asemenea, din Bacău am primit cele mai multe cereri de franciză. Așadar, suntem încrezători că în circa un an vom reuși să ajungem lideri pe segmentul de carne rotisată în zona orașelor Bacău, Roman și Focșani, la fel cum s-a întâmplat în Timișoara”, a declarat Anișoara Bătăiosu, Director General al S.C. Strong MND S.R.L, compania deținătoare a francizei Spartan.

Parte a strategiei de consolidare și, în același timp, de dezvoltare a afacerii, toate restaurantele din rețeaua Spartan vor beneficia de o îmbunătățire a designului, care va consta în modernizarea sistemului de iluminare și folosirea unor materiale de o calitate superioară, iar unitatea nou inaugurată în Bacău este prima realizată după noile specificații.

Arena Mall este un centru comercial cu un mix al chiriașilor diversificat și cu o zonă de food-court bine populată pentru un oraș de provincie. Le suntem recunoscători reprezentanților centrului comercial și în special domnului Ovidiu Budeanu, proprietarul Arena Mall, care ne-au oferit tot sprijinul de care am avut nevoie. Dintre cele 16 restaurante prezente aici, Spartan este singurul cu meniuri de inspirație grecească, iar acest lucru cred că ne conferă un atu important. Faptul că nu facem rabat de la calitate, iar acum ne așteptăm clienții într-un restaurant cu un design deosebit și prietenos, cred că se va reflecta în evoluția acestei unități, căreia numărul treisprezece sunt convinsă că îi va purta foarte mult noroc!”, a adăugat Anișoara Bătăiosu.

Restaurantul din Bacău este cea de-a treisprezecea unitate proprie Spartan, ea adăugându-se celorlalte douăsprezece deschise în: Suceava, Focșani, Piatra Neamț, Botoșani, Târgu Jiu, Turnu Severin, Brașov, Constanța, Iași, Brăila, Pitești. În prezent, rețeaua Spartan numără 33 de restaurante, proprii și francizate, și este pe locul al IV-lea în topul celor mai extinse rețele la nivel național.

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deține și platforma www.francizelacheie.ro. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 33 de restaurante, dintre care 13 sunt restaurante proprii și alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală și în 20 de orașe din țară: Suceava, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani,Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța și Bacău.

Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii și restaurante francizate) în 2016 este de 14 milioane de euro. În cele 13 restaurante deținute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate peste 260 de persoane, iar în total, în toate cele 33 de unități lucrează peste 700 de oameni.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next