Subway apasă pedala extinderii în România. Lanțul va încheia anul cu peste 40 de restaurante

Cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume se extinde rapid în România. În numai 5 ani de la intrarea sa pe piața românească, Subway a dezvoltat o rețea de 37 de restaurante pe plan local (dintre care 16 în București și restul în provincie) și va încheia anul 2017 cu peste 40 de restaurante, iar la finalul anului 2018, reprezentanții companiei estimează că rețeaua va depăși 50 de restaurante pe plan local.

Subway își dorește să fie lider în fiecare teritoriu în care este prezent ca și număr de restaurante și, bineînțeles, că acesta e și obiectivul nostru în România. Avem 37 de restaurante în România și până la sfârșitul acestui an ajungem la 40. Mai există potențial mare de dezvoltare, atât în București, cât și în afara Bucureștiului”, a declarat astăzi, cu ocazia unui eveniment de presă, Andrei Trifan, Agent de Dezvoltare pentru zonele din afara București-Ilfov.

extinderesubway

Ca și număr de restaurante Subway, România se află în prezent pe locul 3 în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Bulgaria, dar va urca pe poziția a 2-a la sfârșitul acestui an, atunci când lanțul va ajunge la 40 de restaurante în România.

,,În România am avut creșteri în fiecare an. Anul acesta, până în prezent, avem o creștere de 9% comparativ cu anul precedent, iar până la sfârșitul anului mă astept ca acest procent să crească și mai mult. Trendul ăsta, surprinzător, nu l-am observat și în alte țări, probabil pentru că alte piețe sunt mult mai mature, deja stabilizate și România e o piață destul de nouă pentru Subway, avem doar 5 ani aici. Și situația economică din țară e destul de favorabilă, dar creșterea noastră nu se datorează numai acestui lucru. Dacă ar fi doar acest factor, probabil am avea o creștere de 5%”, a mai declarat Andrei Trifan.

Acesta a precizat ca în România se află restaurantul Subway cu cele mai mari vânzări din Europa Centrală și de Est, și anume restaurantul de la intrarea în orașul Sibiu. “Ne-am dat seama că sandwich-ul e cel mai potrivit pentru drum. Ne tot întrebam când consumă românul sandwich, pentru că nu prea sunt obișnuiți cu el, și ne-am dat seama că la drum e o ocazie bună de consum și că locațiile de tranzit sunt ideale pentru noi”, a punctat Andrei Trifan.

4 noi deschideri până la sfârșitul lui 2017

Rețeaua are în plan să deschidă încă 4 restaurante în România, până la finalul acestui an, dintre care 2 în București (Petrom Alexandriei - noiembrie și Petrom Olteniței - decembrie), unul în Baia Mare (Vivo) și unul în Brașov, pe strada Republicii.

În București vom avea încă 2 restaurante până la finalul anului, Petrom Alexandriei și Petrom Olteniței, iar în februarie 2018 vom deschide Petrom Afumați. Vom avea restaurante la fiecare iesire principală din București, acum avem în Militari și în Băneasa”, a punctat Rumen Radev, Agent de dezvoltare pentru București-Ilfov. 

subwaybucuresti

10 restaurante noi în 2018

Pentru anul viitor, Subway® intenționează să deschidă 10 restaurante noi, cinci în București, celelalte cinci în Bistrița, Craiova, Târgu Mureș, Galați și Bacău.

Sunt multe orașe în care nu suntem prezenți și tinerii ne caută. Avem în multe orașe francizați cu care lucrăm să deschidem locații noi și în alte orașe încă căutăm francizați. Planul meu pentru 2018 este să mai deschidem încă 5 restaurante în afara Bucureștiului, iar Rumen are în plan să deschidă încă 5 restaurante în București. Ar trebui ca la sfârșitul anului 2018 să ajungem la 50 de restaurante, s-ar putea să fie chiar mai mult”, a mai declarat Andrei Trifan.

În ceea ce privește planurile de expansiune, compania continuă să se concentreze pe locații tradiționale, pietonale și mall-uri, dar și pe spații neconvenționale, cum ar fi drumuri cu trafic ridicat, benzinării, chiar și aeroporturi sau spitale.

"România este una dintre cele mai importante piețe europene pentru Subway® iar planurile noastre de expansiune pentru anul 2018 vor consolida și mai mult această poziție. Continuăm să ne concentrăm pe locații tradiționale, pietonale și mall-uri, dar și pe spații neconvenționale, cum ar fi drumuri cu trafic ridicat, benzinării, chiar și aeroporturi, precum cel din București ", a subliniat Rumen Radev.

În anul 2017 compania a început un proces de rebranding, prin care a schimbat sigla, logo-ul, precum și decorul restaurantelor. Primul restaurant Subway cu noul decor din România se va deschide în 2018, au precizat reprezentanții companiei.

Lanțul de restaurante Subway® este prezent în România cu 37 de locații, în următoarele orașe: Alba Iulia, Arad, Brașov, București (16 restaurante), Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoara.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

Cele mai citite articole

Prev Next