Paul Bocuse a murit. Președintele Franței: “Era încarnarea gastronomiei franceze”

Paul Bocuse, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai gastronomiei franceze moderne, a murit sâmbătă, 20 ianuarie 2017, la vârsta de 91 de ani, în celebrul său "han" din Collonges-au-Mont-d'Or, de lângă Lyon, conform unui anunț făcut de familia acestuia. Președintele Franței, Emanuel Macron a transmis un omagiu la moartea celebrului chef, pe care l-a descris ca fiind “întruparea gastronomiei franceze”. 

paulbocusedeces

Paul Bocuse a fost considerat un pionier al “nouvelle cuisine”, o versiune modernă a gastronomiei franceze tradiționale, mai puţin bogată în calorii, care pune accent pe prospeţimea şi calitatea ingredientelor.

La nouvelle cuisine (bucătăria nouă, n.r.), a cărui tată fondator a fost, uneori criticat sau neînțeles, a deschis pentru gastronomia franceză un capitol glorios care i-a permis astăzi să ocupe primul rang mondial, constituind mândria Franței și a francezilor”, subliniază președintele Franței într-un comunicat.

În ciuda faptului că a fost un bucătar renumit la nivel internațional, Paul Bocuse a rămas profund conectat la pământul său natal. Parcursul său a fost aceluia al unui om fidel, a subliniat Emanuel Macron: fidel față de Franța, față de profesorii și mentorii săi, față de prietenii săi și față de Collonges-au-Mont-d’or, “locul unde s-a născut, a trăit, a muncit, a creat și a murit”.

paulbocuse2

“Mândru de titlul său de “Meilleur Ouvrier de France”, Paul Bocuse a fost totodată un militant neobosit al transmisiunii, fondând instituții de formare, prezidând cursuri, investind în asociații de bucătari din Franța și din lume. Chiar și în aceste ultime zile el nu a încetat să transmită cunoștințele sale, să formeze generații de chefi francezi și străini”, a mai precizat președintele Franței.

Astăzi (20 ianuarie 2017, n.r.), gastronomia franceză pierde o figură mitică ce a transformat-o profund. Chefii plâng în bucătăriile lor, la Elysée și în toată Franța. Dar ei îi vor continua munca”, se mai arată în comunicatul transmis de președintele Franței. 

Paul Bocuse s-a născut în Collonges-au-Mont-d'Or, în apropiere de Lyon, pe 11 februarie 1926, într-o familie cu tradiţie în domeniu, meseria de bucătar fiind practicată de strămoşii săi încă din 1765. Notorietatea lui Paul Bocuse este dată atât de măiestria din bucătăria sa, cât şi de lunga sa carieră cu merite gastronomice extraordinare. Printre numeroasele distincții obținute de-a lungul vieții se numără aceea de “Bucătarul secolului”, acordată de ghidul Gault Millau în 1989, precum și de Institutul Culinar al Americii în 2011.


Adauga comentariu


Security code
Refresh

1 Nordic Food albastru

banner aprilie