8 Martie sau “Micul Revelion” din HoReCa

Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în toată lumea, în unele state fiind declarată prin lege, zi liberă. În România, deși este zi lucrătoare, este o sărbătoare specială, în care doamnele și domnișoarele primesc atenții speciale, sub formă de flori și cadouri. De aceea, nici nu este de mirare, că, în ultimii ani, a luat o amploare tot mai mare sărbătorirea acestei zile prin petreceri de diferite mărimi, adresate femeilor sau cuplurilor.

Cu alte cuvinte, pentru specialiștii în organizarea evenimentelor private, petrecerea de 8 Martie, a devenit similară cu un “Mic Revelion” organizat în avanpremieră. Termenul “mic”, însă, este doar o figură de stil, pentru că, deși sărbătoarea de 8 Martie nu are amploarea, lungimea și costurile petrecerii de Revelion, organizarea sa este la fel de importantă.

În plus, adesea poate fi primul eveniment important organizat după sezonul mort, în special în domeniul saloanelor de evenimente. Iar oamenii doresc să petreacă și să sărbătorească venirea primăverii și Ziua Femeii, în același timp.

8 martie

De aceea, organizarea evenimentului trebuie pregătită cu suficient timp înaintea evenimentului, astfel încât să existe posibilitatea de promovare și vânzare a biletelor și pentru a putea acoperi atât costurile evenimentului, cât și cele cu personalul. Iar pentru că o afacere trăiește din profit, trebuie să existe și un mic beneficiu de pe urma acestui eveniment.

În aceste condiții, pentru ca un eveniment de 8 Martie să fie organizat cu succes, trebuie să fim atenți la 3 aspecte: costuri, artiști, meniu.

1.    Costuri

La fel ca în cazul Revelionului, organizarea zilei de 8 Martie trebuie făcută cu o atenție foarte mare și, în special, cu o grijă deosebită la costuri. Pentru că, deși costurile cu furnizorii pot crește amenințător în această zi (ca, de altfel, la organizarea oricărei zile speciale), tarifele plătite de participanți sunt limitate și nu trebuie să depășească o anumită sumă, pentru a nu “speria” clienții. Adesea tariful practicat de 8 Martie nu poate depăși o treime din tariful practicat de un salon de evenimente la organizarea Revelionului, dar, în același timp, trebuie să fie în limita prețurilor practicate de ceilalți organizatori de evenimente.

2.    Artiștii invitați

Trebuie să-ți cunoști la perfecție atât publicul de zi cu zi, cât și cel căruia i te adresezi cu evenimentul în cauză. Dacă știi că ai un public conservator, cu o anumită vârstă, nivel educațional și venituri, cu preferințe clare de distracție în cuplu în această zi, artiștii invitați trebuie să fie în conformitate cu preferințele publicului pentru a nu leza pe nimeni.

Spre exemplu, în ultimii ani s-a încetățenit ideea de a organiza evenimente de 8 Martie cu show-uri susținute de animatori masculini; este un tip de eveniment riscant, deoarece poate să aibă un mare succes la o anumită categorie de public, dar și un eșec răsunător în cazul unei alte categorii de public. La fel, în cazul în care ai un public iubitor de muzică tradițională sau muzică de petrecere și vei aduce artiști de muzică rock ori folk (ori viceversa), vei pierde atât la capitolul clienți, cât și la nivel de imagine.

3.    Meniul

Și meniul are o importanță deosebită în organizarea evenimentului de 8 Martie. Selectarea meniului este una dintre cele mai dificile părți în organizarea oricărui eveniment tematic, un adevărat “mers pe sârmă”. Trebuie să fie suficient de consistent astfel încât clienții să fie mulțumiți, dar cu un preț suficient de mic încât tariful plătit de client să-l poată acoperi (împreună cu celelalte costuri generate de eveniment). Și, mai ales, trebuie să existe un raport calitate-preț optim, astfel încât clienții să se declare mulțumiți și să mai vină și la alte evenimente ale salonului.

Articol scris de Corin Romanescu, Proprietar și fondator al Centrului de Evenimente The President.


Cele mai citite articole

Prev Next