Burger King, la un 1 an de la revenirea în România: 6 restaurante deschise în cele mai importante zone ale capitalei

Burger King România, operat de către AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante și servicii alimentare, a împlinit un an de la revenirea pe piața din România. După ce a inaugurat trei noi restaurante numai în luna septembrie, Burger King România se laudă cu atingerea tuturor obiectivelor strategice, inclusiv cu deschiderea unui restaurant în plină stare de urgență: Burger King Universitate.

În primul an, conform planului strategic, Burger King a deschis șase noi restaurante. În plus, compania a integrat într-un timp record, în timpul pandemiei, serviciul de food delivery prin parteneriate cu aplicațiile de delivery și ulterior a dezvoltat serviciile de take away și de pick-up. De asemenea, în luna septembrie, odată cu deschiderea a trei noi restaurante - Promenada, Băneasa Mall Feeria și Piața Sudului - Burger King și-a dublat business-ul în doar trei săptămâni.

burgerking2020

Putem spune cu mândrie că după primul an de la lansarea din România ne-am atins principalele obiective. Ne-am propus ca în primul an să creăm o rețea de restaurante care leagă cele mai importante zone ale Bucureștiului, iar de când am intrat pe piața din România am avut ca obiectiv principal în planul nostru strategic deschiderea a șase noi restaurante. În mai puțin de un an ne-am atins acest obiectiv iar acum suntem concentrați pe creșterea continuă a brand-ului, să avem în continuare clienți mulțumiți și bineînțeles, să continuăm expansiunea atât în București, cât și în țară. Vrem să devenim un angajator de încredere și un partener pe termen lung pentru colaboratorii noștri”, a declarat Daniel Ryska, Regional Director CE & SEE.

Într-un singur an de la intrarea pe piața din România, deschiderile celor șase restaurante Burger King, au rezultat în:

  • Peste 25.000 de burgeri Whopper vânduți
  • 662.000 clienți
  • 250 de angajați care au stat la dispoziția clienților
  • Peste 662.000 de burgeri vânduți
  • 25.000 de coroane oferite clienților
  • 40.000 kg de cartofi prăjiți vânduți
  • Oreo Shake - cel mai popular desert, peste 20.000 de shake-uri vândute.

Despre AmRest

AmRest Holdings, SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB. În România, AmRest operează Starbucks și lanțul de restaurante Burger King.

Despre Burger King

Zilnic, peste 11 milioane de clienți vizitează restaurantele BURGER KING® din întreaga lume și sunt întâmpinați cu servicii de înaltă calitate, produse cu un gust desăvârșit și prețuri accesibile. Înființat în 1954, BURGER KING® este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. De peste 50 de ani, originala HOME OF THE WHOPPER® și-a luat angajamentul de a folosi ingrediente premium și de a oferi clienților rețete originale și experiențe de familie.