Apetit crescut pentru investiţii în turism rural

pensiuneruralaTot mai mulţi investitori se orientează spre turismul rural. Numărul cererilor de finanţare depuse la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pentru Măsura 313 – Încurajarea activităţilor turistice, a depăşit 3700, finanţarea europeană solicitată ridicându-se la 569,8 milioane de euro. Potrivit APDRP, alocarea iniţială de 378,7 milioane de euro s-a dovedit insuficientă.

Un domeniu prioritizat în Programului Naţional de Dezvoltare Rurală este încurajarea activităţilor turistice. Pentru investiţii prin Măsura 313, finanţarea europeană solicitată de cei 3,703 potenţiali beneficiari, se ridică la 569,8 milioane euro. Şi pentru această Măsură, alocarea iniţială de 378,7 milioane euro s-a dovedit insuficientă. Cifrele pentru ultima sesiune, cea deschisă în aprilie - iunie 2012, nu dezmint această concluzie: 2,006 cereri de finanţare depuse, cu o valoare eligibilă nerambursabilă de 285,6 milioane euro, faţă de 186,5 milioane euro alocaţi.”, se arată într-un comunicat de presă emis de APDRP.

Din 997 de proiecte deja contractate, 759 au în vedere investiții în construcţia, modernizarea, extinderea sau dotarea infrastructurii de primire turistică, adică fonduri europene pentru realizarea structurilor turistice precum vile, bungalow-uri, cabane, campinguri, popasuri turistice etc. Alte 291 de proiecte au propus înfiinţarea în zonele rurale a centrelor de informare turistică, amenajarea marcajelor turistice sau recondiționarea celor existente.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok