Cătălin Pittiş este noul preşedinte ANAT Sud-Muntenia

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a demarat alegerile pentru desemnarea unor noi conduceri în toate cele 8 organizaţii regionale. Pe 29 ianuarie a.c. au avut loc alegerile pentru Regiunea Sud Muntenia, iar Cătălin Pittiş a fost ales preşedinte de regiune, informează un comunicat emis de ANAT. Acesta va fi secondat de Viorica Vasile, în calitate de prim-vicepreşedinte.

alegeriANAT

Regiunea Sud Muntenia ANAT este constituită din 44 de agenţii de turism ce activează în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman şi Călăraşi.

În urma unui vot strâns, Cătălin Pittiş, cu o experienţă în turism de peste 20 de ani, iar în cea de asociaţie de peste 15 ani, a devenit preşedinte ANAT Sud-Muntenia. Fostul preşedintele ANAT pe această regiune, Adrian Voican a declarat: “Noi am ales să facem un pas înapoi. După aproape şase ani de mandat, a venit timpul ca în asociaţia noastră să promovăm şi alţi colegi, cu energii proaspete şi viziuni puternice. Mă bucur că membrii au ales tinereţea! Sunt convins că noua echipă de conducere a Regiunii Sud Muntenia va continua cu succes activitatea noastră în cadrul ANAT”.

Noul preşedinte, Cătălin Pittiş a declarat că “În viaţa fiecărei organizaţii există aceste momente de schimbare a conducerii. A fost bine că s-a înregistrat un număr mare de participanţi, veniţi din toate judeţele regiunii şi a fost bine că au fost şi mulţi candidaţi. Multumesc colegilor pentru participare şi pentru încrederea acordată. Venim cu un suflu nou. corinamartinVom continua proiectele aflate în derulare. În noua calitate vom activa cu fermitate pentru protejarea businessului, mai ales împotriva acelora care desfăşoară activităţi de turism fără a avea licenţă, sfidând legislaţia”.

Preşedintele ANAT, Corina Martin i-a urat succes noii echipe de conducere şi a ţinut să-i mulţumească lui Adrian Voican, afirmând că acesta a fost cel mai performant preşedinte de Regiune ANAT în ultimii ani. “Felul în care aţi apărat, permanent, interesele şi drepturile membrilor din provincie a reprezentat, cu adevărat, un model! Doresc noii echipe de conducere a Regiunii Sud să aducă şi mai multe evenimente şi proiecte de succes în ANAT!  E timpul să lăsăm loc pentru cei care vin din urmă cu o 9 atitudine”. 

Pe 15 martie a.c. vor avea loc alegerile pentru desemnarea noii conduceri ANAT la nivel naţional, pentru perioada 2013 - 2015.


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok