Croaţia va investi 7 miliarde de euro în turism până în 2020

croatia2Guvernul croat a anunţat miercuri că până în 2020 intenţionează să investească aproximativ şapte miliarde de euro în industria turistică în ideea de a face din Croaţia una dintre cele mai atractive 20 de ţări din lume pentru dezvoltarea turismului, transmite AFP.

Industria turistică este un motor al economiei croate fiind responsabilă pentru aproximativ 19% din Produsul Intern Brut al acestei ţări cu o populaţie de 4,2 milioane de locuitori.

Croaţia trebuie să devină o destinaţie turistică competitivă, recunoscută la nivel mondial şi atractivă pentru investitori”, a declarat ministrul Turismului, Veljko Ostojic, prezentând strategia de dezvoltare turistică adoptată de guvernul croat. "Obiectivul principal al acestei strategii este acela ca în 2020 Croaţia să se alăture grupului celor mai atractive 20 de state pentru dezvoltarea turistică", a adăugat Veljko Ostojic.

Potrivit unui studiu realizat de Forumul Economic Mondial (WEF), în anul 2011 Croaţia ocupa locul 34 în topul celor mai atractive state pentru dezvoltarea turistică, în fruntea căruia se aflau Elveţia, Germania şi Franţa.

Pentru a putea atinge acest obiectiv guvernul croat estimează că vor fi investite şapte miliarde de euro, dintre care o treime pentru construirea de hoteluri şi staţiuni echivalente cu 20.000 de noi camere, precum şi pentru modernizarea capacităţilor existente, a precizat Veljko Ostojic.

croatia3

Graţie acestor investiţii în şapte ani veniturile din turism ar urma să se dubleze, până la 14 miliarde de euro, iar numărul de nopţi petrecute în unităţile de cazare ar urma să crească cu 40%, de la aproximativ 70 milioane pe an în prezent.

Croaţia a înregistrat un record de 12,3 milioane vizite turistice în 2012, în creştere cu 5,1% comparativ cu 2011. Turiştii străini, în special cei veniţi din Germania, Slovenia, Austria şi Italia, au fost responsabili pentru 10,8 milioane de vizite. În pofida numărului record de vizitatori, Croaţia nu a putut evita o nouă contracţie economică în 2012, estimată de autorităţi la 1,1%. Economia croată nu a mai înregistrat o creştere anuală după 2009. Autorităţile speră ca aderarea la Uniunea Europeană, preconizată a avea loc în luna iulie, să contribuie la dezvoltarea turistică.

Sursa: Agerpres