Număr record de turiști în Sibiu

Numărul turiştilor care s-au cazat la Sibiu în 2012 a fost cel mai mare de până acum, depăşind chiar şi anul 2007, când municipiul a fost Capitală Culturală Europeană, dovadă fiind încasările Primăriei din taxa hotelieră, a anunţat, joi, primarul Klaus Johannis.

obiectiveturisticesibiu

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că anul 2012 a fost “cel mai bun” pentru turism, depăşind chiar şi anul 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană.

Avem confirmarea, din date, că anul 2012, pentru sectorul de turism, a fost cel mai bun an dintre toţi anii pe care i-am avut până acum. Anul 2012 a depăşit chiar şi anul 2008, care la rândul lui depăşise puţin anul 2007. Noi prelucrăm singurele date de care dispunem, şi anume încasarea din taxa hotelieră, care reflectă numărul de turişti care au vizitat Sibiul şi au înnoptat aici. Noi ştim că un număr foarte mare de turişti vin în Sibiu şi nu înnoptează. Nu cunoaştem în detaliu numărul acestora, dar cred că este rezonabilă prezumţia că, dacă a crescut numărul de turişti care înnoptează, a crescut şi numărul total de turişti care au vizitat Sibiul”, a declarat Johannis.

Datele furnizate de reprezentanţii Primăriei Sibiu arată că încasările din taxa hotelieră au fost de aproape două milioane de lei în anul 2012, faţă de 1,6 milioane de lei încasaţi în 2007.

orasulsibiu

E un lucru excelent, care confirmă faptul că politica noastră de promovare a Sibiului a fost potrivită. 2013 va fi nu numai un an bun, ci şi Smart, şi sper să avem încasări poate chiar mai mari", a spus primarul Sibiului, făcând referire la tema principală a agendei culturale a oraşului în 2013, "Sibiu Smart”.

Sursa: Mediafax


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok