Vânzări de 12 milioane euro la Târgul de Turism al României

Târgul de Turism al României care s-a încheiat ieri a atras peste 30.000 de vizitatori la Romexpo și a înregistrat vânzări de 12 milioane de euro, a anunțat Federația Patronatelor din Turismul Românesc.

Înregistrând o creştere semnificativă faţă de anii trecuţi, Târgul de Turism al României de anul acesta a avut rezultate vizibil mai bune: 275 de standuri ocupate, vânzări de 12 milioane de euro şi un număr de peste 30.000 de vizitatori, conform estimărilor reprezentanţilor FPTR confirmate de datele oficiale Romexpo.

bilantTTR2013

La Târgul de Turism al României din primăvara anului trecut au fost prezenţi circa 25.000 de vizitatori, care au cheltuit aproximativ 10 milioane de Euro, potrivit FPTR.

În ceea ce priveşte disponibilitatea vizitatorilor de a-şi achiziţiona vacanţe pentru anul 2013, aceştia au fost mai dispuşi la călătorii anul acesta, datorită probabil şi numărului crescut de zile libere din acest an, spun reprezentanții FPTR. Banii încasaţi pe vacanţe în cele 4 zile de târg din perioada 14-17 martie 2013, au fost de 12 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut. Chiar dacă agenţiile de turism au oferit cu preponderenţă destinaţii externe, cererea vizitatorilor târgului pentru litoral a fost mai mare decât anul trecut, în condiţiile unei slabe promovări din partea ministerului de resort, a cărui imagine în cadrul târgului a fost la limita vizibilităţii, susține FPTR.

Am avut un târg de succes cu mai multe pavilioane ocupate, mai mulţi expozanţi, mai mulţi vizitatori determinaţi să cumpere, încasări mai mari pe durata târgului şi cu siguranţă mult mai multe vânzări generate în perioada următoare, ceea ce ne determină să credem că anul turistic 2013 va fi mai bun decât precedentul”, se mai arată în comunicatul FPTR.

ofertevacante

Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), vizitatorii au arătat un interes deosebit pentru ofertele speciale de tip early booking, discounturile și reducerile instant booking fiind cele mai vânate.

Destinațiile interne cele mai vândute pentru primăvara și vara acestui an au fost, potrivit ANAT, Litoralul, Delta Dunării, stațiunile montane și de agroturism, în timp ce destinațiile externe cele mai cerute au rămas cele din anii anteriori: Turcia, Grecia, Spania, Bulgaria. N-a lipsit nici interesul pentru destinațiile exotice și cosmopolite achizițonate în regim de early-booking precum: Maldive, Dubai, Thailanda, Sri Lanka.

Bugetul mediu alocat de turiști pentru petrecerea vacanțelor interne s-a situat între 250-350 de euro de familie, în timp ce pentru deplasările externe se alocă în medie 750-950 de euro de familie pentru o vacanță.

“Suntem mulțumiți să constatăm că interesul pentru achiziționarea produselor turistice în regim de early booking, își menține trendul ascendent. Avem de-a face, în sfârșit, cu un produs matur, la a cărui promovare pe piața românească ANAT a contribuit semnificativ, dar și cu un public matur, care a înteles rostul achiziționării din timp a vacanțelor prin intermediul agențiilor de turism și al consilierilor de călătorie avizați. Deși bugetele sunt mai austere decât în anii trecuți, românii nu renunță la vacanțe, chiar dacă perioadele de concediu s-au mai diminuat. Călătorind mai mult, au devenit mai exigenți și mult mai determinați să încerce experiențe și destinații în premieră. Este un fapt care ne motivează pe noi, agențiile de turism, să oferim produse turistice de la an la an mai variate, de nișă chiar, pentru a prilejui oricărui turist achiziționarea vacanței dorite”, a declarat noul președinte ANAT, Lucia Morariu.