Chinezii au cheltuit cei mai mulți bani pe călătorii internaționale în 2012

cheltuielicalatoriiCheltuielile chinezilor pe călătorii în străinătate au atins anul trecut suma record de 102 miliarde dolari americani, în creștere cu 40% față de anul 2011, China devenind astfel cel mai mare contributor la veniturile turismului internațional, a anunțat Organizația Mondială a Turismului.

În ultimii 10 ani, China a fost și este încă de departe piața sursă de turiști cu cea mai rapidă creștere din lume. Datorită urbanizării rapide, a creșterii veniturilor și a relaxării restricțiilor în ceea ce privește călătoriile în străinătate, volumul călătoriilor internaționale efectuate de chinezi a crescut de la 10 milioane în 2000 la 83 de milioane în 2012. Cheltuielile turiștilor chinezi în străinătate au crescut de asemenea începând cu 2000. Aceștia au cheltuit o sumă record de 102 miliarde de dolari americani pe turismul internațional în 2012, o creștere de 40% comparativ cu 2011, când au cheltuit 73 miliarde de dolari, potrivit Organizației Mondiale a Turismului.

Datorită acestei creșteri susținute, China a devenit cel mai mare contributor la veniturile turismului internațional în 2012. În 2005 China se situa pe locul 7 în ceea ce privește veniturile aduse la turismul internațional, iar de atunci a depășit succesiv Italia, Japonia, Franța și Marea Britanie. În 2012 China a depășit atât Germania cât și Statele Unite ale Americii (ambele aproape de 84 miliarde dolari americani în 2012).

Și alte piețe emergente și-au crescut contribuția la veniturile turismului internațional în ultima decadă. Printre primele 10 piețe sursă în termeni de cheltuieli, Federația Rusă a înregistrat o creștere de 32% în 2012, la 43 miliarde de dolari americani, urcând de pe locul 7 pe locul 5 în clasament.

„Economiile emergente continuă să conducă creșterea în ceea ce privește cererea turistică”, a declarat secretarul general al UNWTO Taleb Rifai. “Creșterea impresionantă a cheltuielilor turiștilor chinezi și ruși reflectă intrarea în piața turistică a unei clase de mijloc în creștere din aceste țări, lucru care va continua să schimbe harta turismului mondial”, a adăugat acesta.

chineziDeși cele mai mari creșteri vin din partea economiilor emergente, piețele sursă tradiționale, au înregistrat de asemenea rezultate pozitive. Cheltuielile pe călătorii în străinătate ale turiștilor germani și a celor din Statele Unite ale Americii au crescut cu 6% în ambele cazuri. Cheltuielile turiștilor din UK (52 miliarde dolari americani în 2012) au crescut cu 4%, iar țara și-a păstrat locul 4 în topul principalelor piețe sursă de turiști. Cheltuielile turiștilor din Canada au crescut cu 7%, iar cheltuielile turiștilor din Australia și Japonia au crescut cu 3% fiecare. Pe de altă parte, Franța (-6%) și Italia (-1%) au fost singurele piețe din top 10 care au înregistrat un declin în ceea ce privește cheltuielile pe călătorii internaționale.

Sursa: www.unwto.org