Începe Târgul Național de Turism Rural Albac 2013

În perioada 7 - 8 septembrie se desfășoară la Albac Târgul Național de Turism Rural, care își propune să contribuie la dezvoltarea turismului rural. Evenimentul se adresează atât profesioniștilor în turism cât și turiștilor și este organizat de Consiliul Județean Alba și Primăria comunei Albac, în parteneriat cu Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic și Cultural Filiala Alba, respectiv Asociația „Țara Vinului”, având ca scop declarat promovarea turismului rural și a culturii tradiționale din România.

targturismalbac

Manifestările vor fi deschise oficial sâmbătă, 7 septembrie, la ora 9.00, după care participanții vor avea ocazia de a vizita standurile amenajate, de a degusta produsele pregătite în cadrul concursului gastronomic, de a vizita pensiunile din zonă înscrise la târg sau de a participa la seminariile dedicate dezbaterii problemelor turismului rural. Cea de-a treia zi a târgului este rezervată festivităților de premiere și spectacolului folcloric care va închide manifestările.

Reprezentanții Consiliului Județean Alba declarau la ediția precedentă a evenimentului că Târgul de la Albac face parte din programul CJ Alba de dezvoltare a turismului rural, scopul său fiind acela de a promova potenţialul turistic al Munţilor Apuseni și au precizat că sunt mândri că acesta este singurul târg de acest gen din țară. “Implicarea Consiliului Județean Alba și a Primăriei Albac în organizarea sa, precum și calitatea ofertei turistice din zonă sunt factorii determinanți care au făcut ca acest târg să reziste în timp și să se dezvolte”, spunea la acea dată Președintele Consiliului Județean Alba.

Târgul Național de Turism Rural de la Albac se află anul acesta la a 9-a ediție.

Programul ediției din acest an este următorul:

Vineri, 6 septembrie 2013
14.00 – 20.00 Primirea expozanţilor şi amenajarea stand-urilor
15.00 Concurs de pescuit „Cupa aventuri în Apuseni” – manşa I

Sâmbătă, 7 septembrie 2013
09.00 – Concurs de pescuit „Cupa aventuri în Apuseni” – manşa a II-a
09.00 – Ceremonialul de dezvelire a busturilor „Eroilor Neamului – Horea, Cloșca și Crișan”
10.00 – Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Turism Rural Albac – ediţia a IX-a, Vizitarea stand-urilor
11.30 – Vernisajul expoziţiei Taberei Naţionale de Pictură, ediţia a III-a
14.00 – Seminarii pe teme din turism
14.00 – Concurs gastronomic
15.00 – Concurs de pescuit „Cupa aventuri în Apuseni” – manşa a III-a
16.00 – Vizită la pensiuni
22.00 – Spectacol pentru tineret. Foc de tabără și artificii

Duminică, 8 septembrie 2013
08.00 – Concurs de pescuit „Cupa Aventuri în Apuseni” – manşa IV
13.00 – Festivitatea de premiere a concursului gastronomic
13.30 – Festivitatea de premiere a concursului de pescuit
14.30 – Spectacol folcloric


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok