Agenția Turismului intenționează să introducă o taxă pentru promovarea turismului

taxapromovarerepublicamoldovaAgenția Turismului a Republicii Moldova a anunțat că intenționează să introducă o taxă de promovare, care va reprezenta un parteneriat public - privat prin care statul împreună cu cetățenii vor participa la dezvoltarea turismului, prin promovarea țării și creării unei mai bune imagini la nivel internațional, se precizează într-un comunicat.

“Taxa de promovare va fi o defalcare cu titlul obligatoriu din partea agențiilor de turism și a tur-operatorilor, destinată dezvoltării ramurii turistice a Republicii Moldova, în special al turismului receptor și intern”, se arată în comunicatul Agenției Turismului.

Astfel, taxa de promovare va fi percepută pentru turismul emițător organizat și nu va fi aplicată la persoanele fizice care traversează hotarul Republicii Moldova.

Mărimea taxei de promovare a turismului va constitui 10-30 lei în dependență de destinația turistică.

Taxa respectivă va fi inclusă în costul pachetului de servicii turistice, sau va fi achitată din comisionul agenților turistici, fără a fi percepută direct de la turiști.

“Taxa de promovare nu reprezintă un impozit suplimentar al activității turistice”, precizează reprezentanții Agenției Turismului.

Taxa de promovare va fi gestionată de Biroul de Informare și Promovare Turistică, instituție publică de stat din subordinea Agenției Turismului. “Gestionarea mijloacelor financiare acumulate va fi transparentă, deoarece va fi creat un consiliul de administrare, constituit din reprezentații organizațiilor profesionale din domeniu, mediu de afaceri și a mediului academic de profil”, se mai arată în comunicat.

Mijloacele financiare acumulate vor fi utilizate pentru următoarele activități și acțiuni:

  • Participarea anuală a Republicii Moldova la minim 10 expoziții internaționale de turism;
  • Editarea materialelor promoționale;
  • Contractarea spațiilor publicitare la canalele Discovery, CNN, EuroNews, pentru difuzarea spoturilor publicitare despre potențialul turistic al Republicii Moldova;
  • Organizarea pe teritoriul Republicii Moldova a evenimentelor cu caracter cultural-turistic, menite să motiveze turiștii să ne viziteze țara;
  • Amenajarea popasurilor turistice pe rutele turistice naționale;
  • Organizarea unor tururi informaționale pentru mass-media străină în scopul descrierii Moldovei ca țară cu potențial turistic, care merită a fi vizitat.