A fost ales sloganul turistic al Republicii Moldova

logoturismrepublicamoldova„Hospitality. Traditions. Mystery” (“Ospitalitate. Tradiţie. Mister”) este sloganul turistic al Republicii Moldova, care care va acompania logo-ul turistic al Republicii Moldova în activitatea de promovare pe plan internațional (expoziții, internet, materiale promoționale etc.).

Câștigătorul concursului „Cel mai bun slogan pentru Turismul din Republica Moldova” a fost anunțat duminică, 29 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă dedicate Zilei Mondiale a Turismului. Anunțul a fost făcut de către directorul General al Agenţiei Turismului, Nicolae Platon.

„Concursul a fost lansat acum două luni, iar identificarea sloganului a fost foarte dificilă. După mine, ne reprezintă şi va fi utilizat inclusiv în toate materialele promoţionale. Suntem un popor cu adevărat ospitalier, avem tradiţii şi obiceiuri, dar cu părere de rău, la acest moment nu suntem valorificaţi, deci suntem misterioşi. Sper ca acest cuvânt, mister, să fie înlocuit peste câţiva ani cu altul“, a declarat Nicolae Platon, directorul Agenţiei, citat de publicația Adevărul.

În perioada desfășurării concursului (1 august - 8 septembrie) au parvenit 623 de propuneri de la 152 de participanți. Autorul sloganului „Hospitality. Traditions. Mistery.“ este Elena Ciubara, care lucrează la o întreprindere străină din domeniul financiar-bancar. Câștigătorul acestui concurs va beneficia de o cină romantică pentru două persoane și o noapte de cazare în hotelul Jolly Alon.

„Ospitalitatea este cartea de vizită a ţării. Toţi străinii care ne vizitează rămân impresionaţi de felul cum sunt primiţi în fiecare familie. Tradiţiile merită să fie promovate şi valorificate. Iar misterul spune despre faptul că suntem o ţărişoară mică, nedescoperită, dar care are multe de arătat“, a spus câştigătoarea, citată de Adevărul. Potrivit acesteia, iniţiativele frumoase şi implicarea fiecărui om va duce la prosperarea ţării.