Cele mai atractive destinaţii interne în vacanţa de vară 2013

Circa 77% dintre persoanele din mediul urban, active pe piaţa muncii, au avut concediu de odihnă în perioada iunie - august 2013, cei mai mulţi dintre aceştia alegând pentru petrecerea concediului, destinaţii din România, primul loc în topul destinaţiilor ocupându-l litoralul (35,9%), apoi staţiunile montane (27,8%) şi vizitarea altor oraşe (17,2%), potrivit celui mai recent studiu realizat de Mednet Marketing Research Center.

graficturismromania

Durata medie a concediului de vară a fost de 15 zile libere, angajaţii din sectorul public având, în medie, 20 zile de concediu, iar cei din sectorul privat beneficiind, în medie, de 11 zile de concediu.

Orăşenii intervievaţi care nu au avut concediu în această vară (23,3%) sunt mai degrabă persoane care lucrează în sectorul privat, cu vârsta peste 45 de ani.

În ceea ce priveşte bugetul alocat concediului de odihnă, acesta a fost, în medie, de 1.690 lei. Astfel, 29,1% dintre persoanele intervievate au alocat pentru vacanţa de vară o sumă de 1.000 de lei sau mai puţin, 22,5% o sumă cuprinsă între 1.001– 2.000 lei, 11,0% între 2.001–3.000 lei, iar 15,0% au avut un buget mai mare de 3.000 de lei.

bugetvacante

Cei care au petrecut concediul la mare, în ţară au alocat un buget mai mare comparativ cu aceia care au plecat la munte, în ţară -2.300 lei, respectiv 2.079 lei.

Cea mai mare suma a fost alocată de către respondenţii care au ales să petreacă concediul la mare, în străinătate - în medie 3.598 lei.

Pentru 18% dintre persoanele intervievate care au avut concediu de vară, această perioadă a venit cu beneficii extra - salariale. În cea mai mare parte a cazurilor acestea au constat în bonus salarial (91,8%).

primavacanta

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, urban, în perioada 17 - 24 septembrie 2013. Au fost intervievate 710 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 - 55 ani (74,8% dintre participanţii la acest studiu fiind activi pe piaţa muncii). Marja de eroare a studiului este de ± 3,68%.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok