Delta Dunării revine în atenţia presei internaţionale de călătorii

După succesul recent al documentarului Wild Carpathia, Delta Dunării revine în atenţia presei internaţionale de călătorii, de această dată pentru publicul francez şi francofon.

Canalul France 3 a dedicat Deltei Dunării un reportaj special în emisiunea Des Racines et des Ailes (Rădăcini şi Aripi). Difuzat miercuri, 4 decembrie 2013, reportajul a atins o audienţă de peste 3,5 milioane de telespectatori francezi, conform paginii emisiunii şi va fi reluat, în viitorul apropiat, pe canalul TV 5 Monde, pentru publicul internaţional.

Parte dintr-o serie specială cu titlul Au fil du Danube (De-a lungul Dunării) dedicată Dunării de la Munţii Pădurea Neagră până la gurile de vărsare în Marea Neagră, reportajul despre Delta Dunării prezintă, printr-o bogată ilustraţie, viaţa locuitorilor şi relaţia lor specială cu natura, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23.

promovaredeltadunarii

Ivan Patzaichin a fost însoţitorul echipei franceze de filmări, prezentând în cadrul reportajului o Deltă a oamenilor, unde bogăţia naturii şi tradiţiile sunt completate de încercările recente ale Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23 de a redefini zona ca destinaţie de ecoturism în Europa. În acest sens, produse autentice româneşti precum canotca, barcă realizată prin recuperarea unor vechi meşteşuguri locale, sunt prezentate în reportaj ca o şansă inovativă pentu turismul lent în România, activitate căutată de călătorii şi turiştii români şi străini educaţi în spiritul respectului pentru natură.

Des Racines et des Ailes (Rădăcini şi Aripi) este un o emisiune de tip magazin cu reportaje, difuzată de două ori pe lună, de la ora locală 20:45, pe canalul France 3.  Cu o tradiţie de peste 25 de ani, emisiunea  prezintă substraturile şi deschiderile unor ţări, civilizaţii şi obiceiuri şi este considerată una dintre cele mai importante surse de informaţii de turism şi călătorii pentru telespectatorii francezi şi francofoni.

Prezentarea video a emisiunii o găsiţi AICI.

În anul 2013,  Delta Dunării şi proiectele Asociaţiei Ivan Patzaichin Mila 23 au fost reflectate atât în presa locală, cât şi în cea internaţională, o prezenţă notabilă fiind cea din documentarul Wild Carpathia, realizat de Travel Channel, care s-a bucurat de o primire foarte favorabilă în media anglo-saxonă. Prezentarea Deltei Dunării şi pentru publicul francez este, astfel, cu atât mai relevantă cu cât susţine eforturile pe termen lung ale Asociaţiei Ivan Patazichin - Mila 23 de a face din Delta Dunării o destinaţie de ecoturism recunoscută în toată Europa.