Aproape 100 milioane de turiști chinezi au călătorit în străinătate în 2013

calatoriituristichineziAproape 100 de milioane de turiști chinezi au vizitat țări străine anul trecut, iar aceștia își consolidează poziția fruntașă ca cei mai cheltuitori turiști din lume, a anunțat presa chineză. 

Astfel, un total de 97 de milioane de turiști chinezi au părăsit țara în 2013, în creștere cu 14 milioane față de anul precedent, a raportat China Daily, citând date oficiale de la Administrația Națională a Turismului din China.

Noile date subliniază creșterea rapidă a numărului de chinezi care călătoresc în străinătate, care se ridica în 2004 doar la 29 de milioane.

Turiștii chinezi au cheltuit 102 miliarde de dolari americani peste ocean în 2012, acest lucru plasându-i în topul celor mai cheltuitori turiști din lume, înaintea turiștilor germani și americani, și cu siguranță acest record a fost depășit în 2013, susțin specialiștii. 

Economia Chinei a explodat în ultimul deceniu, extinzând rândurile clasei de mijloc care este înfometată de călătorii în afara țării după o lungă perioadă de izolare.

Țările din Uniunea Europeană și din Asia au început să simplifice procedurile de acordare a vizelor pentru turiștii chinezi în ultimii ani, dornice să beneficieze de cheltuielile acestora.

“Turiștii chinezi cheltuiesc atât de mult în străinătate încât unii străini îi numesc “portofele ambulante”, a declarat Song Rui, un cercetător de la Academia Chineză de Științe Sociale.