Comisia Europeană: Tarifele pentru roaming afectează serios turiștii europeni

turistieuropaConform rezultatelor unui nou sondaj de opinie efectuat în rândul a 28.000 de cetățeni ai UE, 94% dintre europenii care călătoresc în afara țării lor de origine utilizează în mod limitat servicii precum Facebook, din cauza tarifelor ridicate practicate de societățile de telefonie mobilă pentru serviciile furnizate în roaming. Aplicarea unor tarife majorate pentru serviciile furnizate în roaming mai are și alte efecte, printre care:

  • 47% dintre respondenți nu ar utiliza internetul mobil în altă țară din UE;
  • numai 1 din 10 persoane și-ar accesa la fel de mult e-mailul ca atunci când se află în propria țară;
  • peste un sfert dintre europeni își închid pur și simplu telefonul când călătoresc în interiorul UE;
  • milioane de utilizatori preferă să trimită SMS-uri decât să efectueze apeluri.

Persoanele care călătoresc frecvent - care reprezintă segmentul cel mai profitabil al pieței potențiale - sunt mai susceptibile decât călătorii ocazionali să dezactiveze funcția de transfer de date a telefoanelor lor mobile când se află în străinătate. Comisia consideră că acest lucru se datorează faptului că persoanele care călătoresc frecvent sunt mai bine informate cu privire la costurile reale ale transferului de date în roaming, în Europa, decât cele care călătoresc mai rar.   

Sunt efectiv șocată de aceste cifre. Este clar că trebuie să terminăm ce am început și să eliminăm odată pentru totdeauna tarifele pentru roaming. Consumatorii își limitează în mod exagerat utilizarea telefonului lor mobil, iar firmele au la rândul lor de pierdut de pe urma acestui lucru”, a declarat Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene.

„Aici nu e vorba de o simplă luptă între turiști și societățile de telecomunicații. Milioane de companii trebuie să achite costuri suplimentare din cauza roaming-ului, iar unele dintre ele precum dezvoltatorii de aplicații înregistrează și pierderi de venituri. Roaming-ul nu are sens pe o piață unică și este de-a dreptul o formă de nebunie economică”, a adăugat aceasta. 

În timp ce piața aplicațiilor pentru dispozitive mobile este în plin avânt în Europa, barierele de tipul tarifelor pentru roaming frânează dezvoltarea anumitor părți din acest sector. Aplicațiile de tip ghid de călătorie, pentru fotografii și cele cu hărți sunt în mod deosebit de afectate.

Iar consumatorii nu își limitează utilizarea telefonului mobil doar în străinătate. Și în țara de origine, 70% dintre cei care sună în alte țări din UE își limitează apelurile din cauza costurilor.

Efectuarea de apeluri în UE

Conform sondajului comandat de Comisia Europeană, 28% dintre persoanele care călătoresc în UE își închid telefon mobil atunci când se află în altă țară. Numai 8% dintre călători își folosesc telefoanele mobile în străinătate la fel de mult ca și acasă din punct de vedere al apelurilor efectuate. Trei din zece persoane care călătoresc în altă țară nu își folosesc deloc telefonul mobil pentru a efectua apeluri.

Mai multe SMS-uri decât apeluri

Atunci când se află în altă țară din UE, numărul persoanelor care trimit SMS-uri este mai mare decât cel al celor care efectuează apeluri. Conform sondajului, doar 2 din 10 persoane ar trimite la fel de multe SMS-uri ca și atunci când se află în propria țară, iar un sfert dintre călători nu trimit niciodată mesaje când se află în altă țară a UE.

Serviciile de internet mobil nu se utilizează în roaming

Situația este și mai catastrofală când vine vorba de numărul celor are utilizează serviciile de internet mobil atunci când călătoresc în străinătate. 47% dintre respondenți nu și-ar accesa e-mailul și nici nu ar utiliza rețelele de socializare în altă țară din UE. Numai 1 din 10 respondenți și-ar accesa e-mailul la fel de mult ca și în propria țară și doar 1 din 20 ar folosi rețelele de socializare la fel de mult ca și acasă.

În plus, persoanele care călătoresc frecvent sunt mai susceptibile decât călătorii ocazionali să dezactiveze, în roaming, funcția de transfer de date a telefoanelor lor mobile, procentajele fiind de 33%, respectiv 16%. Conform rezultatelor sondajului, această diferență este atât de mare deoarece persoanele care călătoresc frecvent sunt mai bine informate cu privire la costurile reale ale transferului de date în roaming în Europa decât cele care călătoresc mai rar.

În același timp, datorită reglementărilor existente în materie de roaming și a reducerii prețurilor, s-a înregistrat o creștere uluitoare, de 1.500%, a utilizării serviciilor de date în roaming în UE, comparativ cu anul 2008. Dat fiind că, și atunci când se află în propria țară, utilizatorii adoptă și folosesc tot mai mult serviciile de date mobile, faptul că mulți utilizatori limitează folosirea serviciilor de telefonie mobilă în străinătate evidențiază tendința îngrijorătoare de a nu se profita de o oportunitate de creștere economică pe piața emergentă a aplicațiilor pentru dispozitive mobile, precum și în cazul operatorilor de telefonie mobilă în general.

Serviciile de telecomunicații din UE - accesibile tuturor

Propunerea legislativă a Comisiei de a realiza un continent conectat (MEMO/13/779) a solicitat organelor legislative ale Uniunii Europene (Parlamentul European și Consiliul De Miniștri) să realizeze o piață unică a apelurilor telefonice și a navigării pe internet. Scopul acestei propuneri este de a obține o combinație de obligații legale și de stimulente de piață care să îi determine pe operatorii de telefonie mobilă să își extindă planurile/pachetele naționale, astfel încât, până cel târziu în 2016, clienții din întreaga Uniune să fie în măsură să își folosească telefoanele mobile și cele inteligente la tarife naționale atunci când călătoresc în alte țări din Uniune (cu alte cuvinte, să se practice același tarif pentru serviciile naționale și cele în roaming). În temeiul normelor adoptate în 2012, din iulie 2014 consumatorii vor avea, de asemenea, dreptul de a renunța la operatorul lor național atunci când călătoresc în altă țară și de a opta pentru servicii în roaming mai ieftine, oferite de un operator local din țara vizitată sau de o companie concurentă din țara de origine, fără a-și schimba cartela SIM.

Obiectivul este de a crea un spațiu de telecomunicații cu adevărat european, prin reducerea progresivă și, în cele din urmă, eliminarea diferenței dintre tarifele plătite pentru apelurile naționale, cele efectuate în roaming și apelurile către altă țară din UE.