Meshek Wings va aduce 8500 de turiști israelieni în România, în 2014

meshekwingsMeshek Wings Tours Ltd, unul dintre primii 10 touroperatori din Israel, va aduce anul acesta circa 8500 de turiști în România, a anunțat astăzi într-o conferință de presă Meidan Butnaru, directorul comercial al companiei, care a precizat că acest lucru va avea un impact real în economia românească, ajutând deopotrivă hotelurile, restaurantele, obiectivele turistice sau operatorii de entertainment de la nivel local.

Touroperatorul israelian are în plan pentru 2014 aducerea a aproximativ 8500 de turiști în România, din care numai 3500 de pachete pe programe tip city break pentru București, o parte din acestea fiind deja vândute. Pe Valea Prahovei, Meshek va aduce cel puțin 2500 de turiști, iar pe litoralul românesc estimează un număr de 2000 de turiști.

Ieri, 13 mai, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă a aterizat deja prima cursă charter cu turiști israelieni a Meshek Wings.

Directorul comercial Meshek Wings, născut într-o familie de origine română din Bacău, ulterior stabilită în Israel, a declarat că își dorește să creeze din România o destinație importantă pentru turiștii israelieni, precizând că România are ce să arate și că are potențial pentru a deveni o destinație de leisure. Promovarea acestui proiect în Israel are un buget de peste 100.000 euro și este deja în derulare. Meidan Butnaru a precizat că nu este deloc ușor să convingi un concern precum cel din care face parte Meshek Wings (Tacam) să acorde buget pentru o destinație nouă, așa cum este România pentru piața israeliană.  

“Proiectul propus pentru 2014, proaspăt început, este creat împreună cu partenerii noștri de zbor Blue Air și urmărește în special pachete tip city break pe București, sejururi pe Valea Prahovei, deja în derulare, precum și sejururi pe litoralul românesc prin curse directe Tel Aviv - Constanța începând cu luna iunie”, subliniază Meidan Butnaru.

Un lucru important ce ajută statul românesc este faptul că un turist israelian cheltuie minim 100 euro pe zi, având un sejur mediu de 4 zile. Astfel se ajunge la un total de peste 3 milioane de euro, iar dacă socotim și celelalte servicii de cazare, transport etc vorbim de alte 4 milioane de euro.

Gheorghe Răcaru, directorul general al companiei aeriene Blue Air, a declarat că speră ca acest proiect să dea un stimulent touroperatorilor din România, să se axeze mai mult pe incoming. “La noi 90% este outgoing”, a precizat acesta, adăugând că își dorește ca touroperatorii să dezvolte mai mult segmentul de incoming, atât de benefic pentru economie și pentru companiile aeriene.

Directorul comercial Meshek Wings a mai ținut să mulțumească doamnei Mirela Matichescu, vicepreședinte ale Autorității Naționale pentru Turism și domnului Răzvan Filipescu, președintele ANT, pentru sprijinul acordat în acest proiect.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok