România găzduiește Adunarea Generală a Comisiei Europene de Travel

adunareETCromaniaEuropean Travel Commission, cea mai importantă organizaţie independentă responsabilă cu promovarea Europei ca destinaţie turistică, a decis organizarea celei de-a 88-a Adunări Generale în România, în perioada 6-8 octombrie 2014, se arată într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Departamentului Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.

Locația nu a fost stabilită momentan, dar cel mai probabil va fi în București, ne-au declarat reprezentanții Biroului de Presă.

Decizia a fost luată cu prilejul ultimei întâlniri a European Travel Commission, care a avut loc la Opatija, în Croaţia, în perioada 12-13 mai, unde România a fost reprezentantă de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Răzvan Filipescu, şi de către Directorul pentru Politici şi Strategii de Promovare a Turismului din cadrul Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Emanuel Cernat.

European Travel Commission a fost înfiinţată în anul 1948 în Norvegia, are ca membri 33 de state din Europa şi operează pe pieţele europene, dar şi în Brazilia, Canada, China sau Statele Unite ale Americii. România este membră în Comisia Europeană pentru Turism încă din anul 1998. Mai multe informații despre ETC și activitatea acesteia se găsesc la www.visiteurope.com.