Grupul Bega anunță o investiție de 6 milioane euro în agrement, la Orăștie

parcaventuraorastieGrupul Bega, condus de Emil și Marius Cristescu, a inaugurat la jumătatea acestei luni unul dintre cele mai mari parcuri de aventură din România, precum și un loc de joacă pentru copii, ambele amenajate în cadrul complexului Arsenal Park de la Orăștie. Obiectivele sunt parte a unui proiect de agrement în valoare de 6 milioane de euro, care mai include piste de biciclete, tiroliană, patinoar, skate park și centru de agrement călare.

Investițiile în cele două obiective - parcul de agrement și locul de joacă - ajung la 3 milioane de lei.

Aventura Park Arsenal din Orăştie dispune de 6 trasee de cățărat de dificultate progresivă, accesibile pentru diverse categorii de vârstă şi cu diverse abilităţi sportive, 77 de platforme şi elemente de căţărare dispuse la înălţimi maxime ce ating de la 3 până la 30 de metri. Au fost amenajate două trasee galbene pentru copii 8 ani+ şi pentru începători, două trasee verzi uşoare, unul albastru de dificultate medie, considerat a fi cel mai plăcut şi mai distractiv și unul roşu, cu grad de dificultate ridicat, pentru cunoscătorii parcurilor de aventură.

"Ne așteptăm ca traseul de cățărat să atragă zilnic peste 300 de persoane în weekend, iar când vom inaugura centrul spa și aqua parcul interior și exterior, probabil în iunie - iulie anul viitor, mai estimăm încă 500 de vizitatori pe zi doar pentru aceste obiective", a declarat Marius Cristescu.

Alături de parcul de aventură, în complexul Arsenal Park a mai fost deschis și un loc de joacă pentru copii. Cei mici vor găsi aici jocuri amuzante, interactive, interesante, jocuri care stimulează capacităţile într-un mod pozitiv, destinate pentru activităţi de grup sau individuale. Echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, balansoare, care dezvoltă medii de inspiraţie pentru joc şi jocuri sunt alte elemente ale noii investiții.

"Marea problemă a tuturor stațiunilor din România este că nu prea ai ce face în ele. Stațiunile nu oferă posibilități de distracție pentru toți membrii familiei. Și atunci noi am preferat ca prima dată să dezvoltăm partea de distracție și după aceea să dezvoltăm partea de cazare. Arsenal Park va deveni un parc de distracție pentru toți cei cazați în zonă, inclusiv pentru alte stațiuni. Faptul că este în apropiere de autostradă constituie un punct de oprire pentru toți cei care vin cu familia și trec spre Vest sau care vin din Vest și trec spre București", a mai declarat Marius Cristescu.

Structura de agrement care face obiectul proiectului în valoare de 6 milioane de euro cuprinde următoarele obiective aflate încă în faza de construcţie: 9 kilometri de piste de biciclete şi plimbare asfaltate, turn pentru sporturi extreme cu înălţimea de 40 de metri, de pe care va porni cea mai lungă tiroliană din ţară, dar şi un dispozitiv Powerfun pentru bungee jumping, patinoar sintetic, skate park din beton cu suprafaţa 1.500 de metri şi un centru de agrement călăre. Acestora li se vor adăuga un centru Spa și o sală de sport multifuncțională.

"Acum se lucrează la cei 9 kilometri de piste de biciclete, care vor fi gata până la sfârșitul anului, skate park-ul și patinoarul vor fi inaugurate până la sfârșitul lunii octombrie și centrul de echitație va fi deschis la sfârșitul lunii noiembrie. Tiroliana va deveni funcțională la începutul anului viitor, în aprilie va fi gata și sala de sport și aqua park-ul va fi inaugurat în iulie", a precizat Marius Cristescu.

Arsenal Park

Arsenal Park este un complex de vacanţă cu 200 de lucuri de cazare în care turiştii pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale.

Întins pe o suprafaţă de 88 de hectare, Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din România în care sunt prezentate 70 de tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR’93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter KamovKa 26.

Proiectul este co-finanţat prin REGIO - Programul Operaţional Regional 2007-2013: Fondul European de Dezvoltare Regională 55,33%, bugetul de stat 4,67%, iar restul, contribuţia beneficiarului (40%), în bază contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.