Litoralul, promovat pe pieţele din Turcia, Italia, Republica Moldova şi Israel

actiunipromovarelitoralCampania de promovare externă a Asociației Litoral - Delta Dunării continuă. În acest weekend, asociația derulează două ample acțiuni de promovare pe piața Turciei și a Italiei, prin organizarea în perioada 30 aprilie - 3 Mai a unei vizite de documentare pentru două grupuri de agenți de turism și jurnaliști din Turcia, Italia care vor promova litoralul românesc, Mamaia și Delta Dunării ca destinație turistică în țările din care provin.

După ce vor lua parte la tradiționala paradă de deschidere a sezonului estival, agenții de turism turci se vor întâlni, în cadrul unei întâlniri de networking, cu agenții de turism și hotelierii români, urmând ca după ora 23.00 să participe la deschiderea oficială a Sezonului de Clubbing și un Tur de cluburi din stațiunea Mamaia.

Pe lângă aceste acțiuni, programul vizitei acestora mai include, în data de 2 Mai, o vizită la câteva hoteluri din Mamaia, precum și vizită la atracții turistice din judeţul Tulcea şi Constanța - Muzeul de Istorie și arheologie, Marea Moschee, tur de Constanța, Eforie și Sud Litoral.

Pentru vizita de documentare a agenților de turism străini, ALDD a realizat broșuri de promovare a stațiunii Mamaia (broșura generală) și a cluburilor din stațiune (broșura " Mamaia - Party till'dawn) , în limbile engleză, italiană și turcă.

Vizitele de documentare sunt organizate în parteneriat cu companiile aeriene Turkish Airlines și Blue Air, care oferă transportul gratuit al participanţilor la infotripuri. Costurile de cazare şi deplasare ale acestora în Mamaia vor fi acoperite din fonduri ce provin din Taxa de promovare a Stațiunii Mamaia și a Satului de Vacanță.

De asemenea, la evenimentele ce vor marca deschiderea sezonului estival 2015 vor participa Preşedintele Federaţiei de Promovare a Turismului din Republica Moldova, alături de care ALDD lansează şi în Republica Moldova programul “Litoralul pentru toţi”, precum şi turoperatorii israelieni de la Meshek Wings.

În plus, în data de 2 mai, se lansează ruta aeriană Constanța - Bergamo Milano, la aeroportul Mihail Kogalniceanu, împreună cu compania aeriană Blue Air.

Sursă foto: www.katour.ro