Scăderea TVA la alimente a ieftinit vacanțele pe litoralul românesc

tvaalimenteScăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în stațiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftină destinație dintre cele monitorizate, indică un studiu.

Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizează, anual, preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, în 40 de destinaţii de vacanţă, de pe întreg mapamondul, mai puţin România. FPTR a continuat acest studiu, introducând preţuri pentru produse și servicii similare din țara noastră.

Anul acesta, rezultatul studiului arată că România se află pe locul I (față de locul IV, anul trecut), fiind destinația turistică de litoral cea mai ieftină dintre cele nouă analizate, unde turiştii cheltuie, în medie, 43,56 € pentru cele opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun. În clasamentul celor mai ieftine destinații de litoral, după România se află competitori precum Bulgaria, Spania, Turcia, Grecia, Croaţia, Franţa, Egipt și Italia.

topdestinatiilitoralieftine"Scăderea TVA la alimente în luna iunie a făcut ca România să devină cea mai ieftină destinație dintre cele monitorizate. Prețurile au rămas pe loc, în timp ce în alte destinați au crescut cu 20%, în medie, față de anul trecut datorită inflației și ratei de schimb lira, dolar, euro. Dacă s-ar introduce și impozitul specific pentru turism, am putea scădea și mai mult prețurile", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv FPTR.

Coşul de vacanţă analizat în acest raport a inclus următoarele articole: o masă pentru doi adulţi (include 3 feluri de mâncare și o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de țigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 l, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de Coca-Cola, dar și o cremă de protecţie solară cu factor 15.

În urma analizei acestor date aflăm că la polul opus, considerată drept cea mai scumpă destinație dintre cele analizate de FPTR este Italia - Sorrento, unde turiştii cheltuie, în medie, 112,02 € pentru aceleaşi bunuri şi servicii.

Datorită prețurilor scăzute, țara noastră este o destinaţie accesibilă de petrecere a concediilor pe litoral, în comparație cu țările competitoare, având puterea de a atrage turiști străini, susține FPTR. 

"Chiar dacă pentru turiştii străini petrecerea vacanţei în România ar putea fi un chilipir, pentru o parte dintre români, vacanţa în propria țară rămâne un lux, din cauza puterii scăzute de cumpărare a acestora. Introducerea voucherelor de vacanță, însă, va face ca turismul intern să crească, oferind posibilitatea cât mai multor români să-și petreacă vacanțele în stațiunile de pe litoralul românesc", a mai spus Dragoș Răducan.

Anul trecut, litoralul românesc ocupa locul IV în topul celor mai ieftine nouă destinații de litoral, analizate de FPTR, fiind devansată de Bulgaria, Spania și Turcia.