Israelianul de origine română care aduce turiști străini în România

turismromaniaIsraelianul de origine română Meidan Butnaru, directorul comercial al touroperatorului israelian Meshek Wings Tours Ltd, are în plan dublarea numărul de turiști străini care vin în România în 2016.

În acest an, israelianul organizează două curse charter pe săptămână pentru litoralul românesc cu turişti israelieni, în perioada iulie - august, precum şi trei curse charter pe săptămână în perioada mai - 2 octombrie, pentru Bucureşti, ambele serii operate de compania Blue Air.

Atât produsul “Litoralul românesc”, cât şi city break-urile pe Bucureşti s-au bucurat de succes pe piaţa israeliană, zborurile având până acum un grad de ocupare de 99,1% pentru Litoral, respectiv de 98,9% pentru Bucureşti. Mă mândresc că am organizat prima cursă charter din toate timpurile dedicată unui city break în Bucureşti. Gradul de ocupare al curselor charter operate cu Blue Air, pentru 2014, a fost de 96,4% pentru litoral şi de peste 97% pentru Bucureşti, după cum puteţi observa, crescând vizibil în acest an”, declară Meidan Butnaru.

Estimările lui Meidan Butnaru au fost depăşite cu mult: în 2014, acesta a coordonat aducerea a circa 18.000 de turişti israelieni în România, iar în 2015, a peste 25.000 de turişti.

Cursele charter din acest an s-au bucurat de un real succes, pentru destinaţia Bucureşti fiind suplimentate cinci zboruri pentru perioada septembrie - octombrie.

Ca o noutate absolută, Meidan Butnaru intenţionează, pentru anul viitor, să aducă turişti străini în România şi de pe alte pieţe cu care are relaţii de parteneriat, în afara Israelului, estimând dublarea numărului de turişti străini. Aceste pieţe-ţintă vor fi anunţate la momentul potrivit, se precizează într-un comunicat.

Anul trecut, turiştii israelieni aduşi de Meidan Butnaru, prin Meshek Wings, au cheltuit în România 4,5 milioane de dolari, iar în acest an circa 7 milioane de dolari.

Atât oraşul Bucureşti, cât şi Litoralul românesc s-au ridicat la aşteptările turiştilor noştri şi în acest an, ei fiind mulţumiţi de calitatea produsului. Dacă în 2014 am organizat o cursă charter pe săptămână pe relaţia Tel Aviv - Constanţa şi în acest an două zboruri săptămânale către Constanţa, pentru 2016 intenţionăm să avem trei curse pe săptămână, tot cu compania Blue Air. Am riscat, am investit, iar la ora actuală pot spune că suntem cel mai important touroperator de incoming pentru România care operează curse charter şi asigură programe tip sejur”, declară Meidan Butnaru.

De asemenea, Meidan Butnaru a mai adus, cu curse charter, câteva delegaţii din Israel din domeniul telecomunicaţiilor şi industriei IT, pentru conferinţe organizate în România.

Touroperatorul israelian, asemeni altor touroperatori de profil, aşteaptă o implicare mai mare a autorităţilor de turism din România şi o atenţie mai mare acordată touroperatorilor care aduc turişti străini în România, pe partea de logistică şi promovare.

Sursă foto: www.tripp.ro


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok