Sezon estival bogat în turiști și noutăți pe litoralul românesc

Asociația Litoral - Delta Dunării estimează la sfârşitul sezonului estival 2015 o creştere de aproximativ 18-20% a numărului de turişti pe litoralul românesc. Estimarea se bazează datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, precum și din estimările primite de la ANAT și de la asociațiile patronale hoteliere.

Creşterea se datorează campaniei intense de promovare a litoralului, demarate încă din toamna anului trecut, numărului mare de evenimente organizate în toate staţiunile, și cu precădere prin campania “Mamaia Style”, îmbunătățirii standardului serviciilor turistice oferite de hotelieri și proprietarii de structuri turistice de alimentație publică și agrement, precum și măsurilor adoptate în ultima perioadă de către Guvernul Romaniei, care au avut un efect direct asupra stimulării creșterii circulației turistice în România (reducerea TVA)”, susțin reprezentanții ALDD.

bilantturismlitoral

În topul staţiunilor s-au aflat în acest an Mamaia, Eforie şi Venus.

O creștere consistentă s-a înregistrat şi în sudul litoralului, mai ales datorită investiţiilor noi în segmentul hotelier (în special în Venus) şi în agrement (între care un nou parc de aventură, deschis în acest an în Neptun).

De asemenea, creşterea totală se datorează promovării susţinute a litoralului, demarate încă din toamna anului trecut, împreună cu agenţiile de turism, hotelierii şi autorităţile locale, prin participarea Asociatiei Litoral - Delta Dunarii la toate târgurile de turism naţionale (Bucuresti, Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi, Bacău, Ploieşti) şi internaţionale (Londra, Varşovia, Tel Aviv, Chişinău, Berlin) și odată cu lansarea programului “Înscrieri Timpurii”, încă din noiembrie 2015. La Târgurile de turism de la Londra, Chișinău, Varșovia și Tel Aviv Asociaţia Litoral - Delta Dunării a participat in premieră, inclusiv cu show-uri Mamaia Style.

În 2014-2015 am lansat broșuri ale staţiunii Mamaia în limbile română, engleză, germană, italiană, turcă şi ebraică, spoturi video de 1 minut “Mamaia Official” în aceleaşi limbi străine, am organizat infotripuri în premieră pentru jurnaliştii şi touroperatorii din Turcia și Italia și am continuat parteneriatul cu piața Rep. Moldova, am încheiat parteneriate în premieră (cu Federaţia Română de Tenis, Federaţia Română de Bob-Sanie, cu Forţele Navale Române şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”) şi am derulat o întreagă serie de evenimente şi parade “Mamaia Style” pe toată durata sezonului”, precizează reprezentanții ALDD.

În acest an, litoralul a atras o dublare a numărului de zboruri charter Tel Aviv - Constanţa faţă de 2014, ceea ce a generat un volum total de 4000 turişti israelieni şi venituri de 4 milioane USD din pachetele de vacanţă, la care se adaugă venituri de cca 1,5 milioane USD din vânzarea de bilete la atracţii, tururi şi excursii locale.

Pentru aceasta, Asociaţia Litoral - Delta Dunării a demarat în premieră o campanie de promovare pe cele mai importante 5 posturi de radio din Israel, realizarea unui spot video Mamaia Official în ebraică şi a primelor broşuri oficiale de promovare în ebraică.

Strategia de dezvoltare de trafic aerian către/de la aeroport Constanța a adus două noi rute aeriene - la 2 mai 2015 au fost lansate zborurile Milano - Constanţa (operate de compania aeriană Blue Air), iar pe 30 mai 2015 au început zborurile Londra - Constanţa (operate de WizzAir). Continuăm să fim conectaţi cu Istanbul prin prezenţa Turkish Airlines şi se are în vedere extinderea numărului de zboruri în viitorul apropiat, pentru a atrage pieţe noi de turişti către litoral.

Nu în ultimul rând, creşterea numărului de turişti se datorează unei mai bune comunicări cu hotelierii şi agenţiile de turism şi autorităţile locale, dar şi afectării pieţelor turistice Bulgaria, Egipt, Tunisia şi Grecia”, mai precizează reprezentanții ALDD.

În acest moment, Asociaţia Litoral - Delta Dunării, împreună cu membrii săi, pregătește lansarea  campaniei de toamnă de promovare a litoralului românesc și Deltei Dunării, pentru sezonul estival 2016.

Considerăm 2015 cel mai bun sezon din 2008 încoace, atunci când am avut cel mai bun an pentru turismul românesc din ultimii ani. În 2015 am promovat în premieră Mamaia, litoralul şi Delta Dunării către 2 pieţe externe pe care nu le-am mai abordat până acum, respectiv Turcia, Italia şi Israel. Vom continua şi în 2016 campania de promovare Mamaia Style, prin participarea la târgurile interne şi internaţionale, infotrip-uri şi organizarea de evenimente. Ne interesează în mod special să atragem pe litoral pieţele vest-europene, şi intenţionăm ca, pe lângă rutele aeriene noi ce ne-au conectat în acest an cu Londra, Milano şi Tel Aviv, să atragem şi zboruri şi tour-operatori din Olanda şi Germania. Continuăm în forță Campania Mamaia Style și promovarea Litoralului Românesc 2016!, a declarat Corina Martin, Preşedintele ALDD.

Sezonul 2015 în Delta Dunarii este în curs, sunt anunțate rezervări inclusiv pentru toată luna octombrie, și până în acest moment anunțăm o creștere de 30% a numărului de turiști față de 2014. O concluzie importantă este aceea că a crescut procentul de turiști români în vacanță în Delta Dunării, ca dovadă că românii au început să-și descopere mai mult țara”, a declarat la rândul său Dragoș Gociman, Vicepreședinte Asociația Patronatului în Turismul din Delta Dunării.

Sursa foto: www.ziuaveche.ro


1 Nordic Food albastru

banner aprilie

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok