FAPT, nemulțumită că nu a fost chemată la consultările de la Ministerul Economiei

ministerul economieiAstăzi, la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri are loc prima întâlnire cu reprezentanții industriei turismului din România, însă Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) nu a fost invitată, subliniază Federația într-un comunicat, "deși noi reprezentăm cea mai puternică entitate de promovare a turismului din România, organizată în parteneriat public-privat și concentrăm aproape toată România turistică, prin Asociațiile regionale de promovare și dezvoltare a turismului ce reunesc atât autoritățile locale și județene, cât și patronate ale operatorilor privați din turism, aeroporturi, Camere de Comerț etc", se arată în comunicatul Federației. 

FAPT precizează că pe parcursul întregului an curent a fost invitată și a participat activ și cu amendamente la orice întâlnire pe teme legislative convocată la MECT sau ANT, așa cum a participat anual încă din 2009, de la înființarea FAPT.

"Considerăm neinvitarea FAPT la consultări consecința exprimării ferme, în ultimele luni, a opiniei noastre privind necesitatea trecerii la REFORMĂ în turism și la înființarea Organizației Române de Turism (ORT) în parteneriat public - privat. 

Cu toate acestea, continuăm să solicităm înființarea ORGANIZAȚIEI ROMÂNE DE TURISM, care să administreze promovarea turistică a României în parteneriat public-privat, și păstrarea în cadrul ANT exclusiv a atribuțiilor de reglementare și control.

Cu numai o săptămână în urmă, am înregistrat o victorie majoră în sistemul de reformă propus de noi și pentru care continuăm să luptăm. În urma întâlnirii cu Primarul general interimar al capitalei, dl. Răzvan Sava, și în urma votului majoritar exprimat în ședința de Consiliu General al capitalei pe 10 dec. a.c., Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului București îi va fi alocat bugetul ce va fi colectat de Primăria Capitalei sub forma de Taxă specială de Promovare, de la operatorii privați hotelieri. Continuăm astfel seria de Taxe speciale de Promovare începută la Mamaia (2013) și Oradea (2015), prin adoptarea Taxei de Promovare la București!", a declarat Corina Martin, Președinte FAPT.

Răzvan Pîrjol, Preşedintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Bucureşti - Bucharest Convention & Visitors Bureau, a declarat că: „Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Bucureşti salută soluţia adoptată împreună cu Primarul interimar și Consiliul General al capitalei, prin instaurarea taxei de promovare care să fie alocată direct Asociaţiei noastre de promovare, deoarece corespunde cerinţei industriei ospitalităţii şi reprezintă un mod fiabil de finanţare a activităţilor de promovare a capitalei, aşa cum s-a dovedit în Mamaia şi Oradea. Estimăm că vom primi un buget de 1,5 milioane euro, pe care îi vom administra exclusiv pentru strategia de promovare a destinației București”.


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand în continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Detalii Ok